Puțini știau asta despre ea. Designerul Silvia Șerban, pe scenă într-o piesă de teatru

22 ianuarie 2018 16:00   Vedete românești
Ultima actualizare:

Este cunoscută drept designer, dar puțină lume știe că în timpul liber Silvia Șerban ia lecții de actorie. Designerul se va afla pe scenă luni seară, 22 ianuarie, de la ora 20:00, într-un bar din Capitală, cu piesa „6 personaje în căutarea unui autor”, de Luigi Pirandello.

Mai mult decât atât, Silvia nu este doar actriță în această piesă, ci semnează și costumele.

„Am evoluat de la începători la avansați, asta însemnând că am trecut prin scene în două personaje, texte mici în spectacole mari sau compoziții de personaj. Florin a dat dovadă de mult curaj propunându-ne «6 personaje în căutarea unui autor» pentru că este un text foarte greu, la care de multe ori a trebuit să traducem din română în română”, povestește Silvia, care urmează cursurile de actorie organizate de Florin Frățilă la FF Theatre Academy deja de doi ani.

Cunoscută pentru stilul unic, pe alocuri abstract, deconstruit cu care croiește, Silvia recunoaște că și-a lăsat amprenta și pe ținutele cu care ei, actorii amatori, vor urca pe scenă luni seara în fața publicului. „Pe mine m-a atras textul de la prima citire și am propus să mă ocup de costume. Unele sunt gândite special, altele sunt adaptări, dar sursa a venit chiar de la personaje: sunt neterminate. Sunt precum ideile mele de haine sau colecții pe care le desenez și nu le mai croiesc. Am căutat să redau o imagine curată, dar cu oarecare greutate și am folosit chiar materiale grele și încărcate ele în sine, jucate cu altele fluide și transparente. Iată că și hainele «joacă»!”, spune Silvia Șerban.

Piesa se joacă luni, 22 ianuarie, de la ora 20:00, la bar ”Centru” de pe Calea Victoriei, iar intrarea este liberă.

Loving the Shadow este cea mai recentă colecție semnată Silvia Șerban. Conceptul din spatele colecției este unul atipic, pentru că aduce laolaltă lumi care nu se intersectează vizibil:  moda și psihanaliza. Opera celebrului Carl Jung, mai precis conceptele sale despre oglinzi și umbre reprezintă sursa primară a colecției Loving the Shadow.

“Cine privește mai întâi în oglindă apei vede mai întâi propria-i imagine. Oglinda nu lingușește, ea îl reflectă cu fidelitate pe cel care se uită în ea, acel chip pe care nu-l arătăm niciodată lumii, pentru că îl ascundem cu ajutorul persoanei – masca noastră de actori. Oglinda însă se află dincolo de mască și arată adevăratul chip”, explică Silvia, preluând teoria lui Jung.

Mai multe