Radu Beligan joacă în şapte spectacole luna aceasta

18 aprilie 2016 21:50   Vedete românești
Ultima actualizare:

Se apropie cu paşi repezi de împlinirea vârstei de 100 de ani, dar asta nu-l opreşte pe maestrul Radu Beligan (97 de ani) să pornească într-un adevărat maraton artistic.

Deși se află pe scena teatrului de peste 70 de ani și a intrat în Cartea Recordurilor cu titlul de “Cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru”, maestrul are programate pentru luna aceasta șapte spectacole. În două a jucat deja și urmează alte cinci reprezentații cu piesa ”Nemuritorul”, care se vor juca la Teatrelli, pe 20, 21, 22, 27 și 28 aprilie.

Și în luna mai este solicitat, având programate cinci spectacole, iar luna iunie se anunţă şi ea una bogată în reprezentații. Prețul biletelor variază între 59 şi 100 de lei şi se vând ca pâinea caldă, căci nu sunt puţini cei care vor să îl (re)vadă pe seniorul teatrului românesc și să-i audă vocea inconfundabilă.

Mai multe