Radu Mazăre și-a serbat ziua de nume în clubul Taniei Budi

27 decembrie 2015 21:01   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fostul primar al Constanței pare să-și fi revenit după cele aproximativ trei luni de arest.

Mai mult, Radu Mazăre (47 de ani) a revenit și la unele din vechile sale obiceiuri, adică la petrecerile în cluburi. După ce a fost eliberat din arest, în iunie, fostul edil n-a mai fost văzut prin localurile din stațiunea Mamaia, unde obișnuia să petreacă alături de prieteni și de tot felul de domnișoare. Ei bine, de ziua numelui, pentru că pe Mazăre îl cheamă și Ștefan, el s-a distrat împreună cu câțiva amici în clubul Taniei Budi, din Constanța. Aceasta a postat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fotografii cu fostul primar și cu prietenii acestuia, la distracție, urându-i „La mulți ani!”. Cu părul mai lung decât îl știam și cu șuvițe blonde, Mazăre era îmbrăcat lejer, într-o cămașă albă, și purta la gât un lănțișor și o cruce din aur. Radu Mazăre se află sub control judiciar, el fiind acuzat de DNA că a primit o șpagă de 8,5 milioane de euro pentru mai multe contracte cu Primăria.

Mai multe