Radu Vâlcan, cu ochii în lacrimi. Ce l-a emoționat atât de tare pe prezentatorul Insula Iubirii?

4 februarie 2026 7:42   Vedete românești

Radu Vâlcan (48 de ani) vorbește cu sinceritate și emoție despre rolul de tată, bucuria și fericirea pe care le trăiește, dar și despre teama și anxietatea care vin odată cu această responsabilitate. Care au fost gândurile care l-au făcut să plângă pe soțul Adelei Popescu (39 de ani)? 

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează, fără dar și poate, unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc. Chiar dacă au vieți profesionale solicitante, cei doi soți își organizează mereu timpul astfel încât să se bucure de cei trei băieți ai lor: Alexandru, Andrei și Adrian.

Radu Vâlcan: „ Ei se luptau cu idealurile lor, eu cu anxietatea mea, toată despre ei”

Pe rețelele de socializare, acolo unde are o comunitate numeroasă de fani, Radu Vâlcan a emoționat cu un mesaj sincer, în care a mărturisit că, în timp ce își aștepta copiii să termine antrenamentele de Taekwondo și Karate, a avut un moment profund de reflecție asupra rolului de părinte. Prezentatorul „Insula Iubirii” a vorbit deschis despre lupta interioară dintre bucuria de a-și vedea fiii crescând și anxietatea firească ce însoțește acest proces.

„Astăzi, am dus băieții la Taekwondo. Karate, chestii. I-am așteptat în parcare. I-am așteptat cu gândurile mele. De fapt, m-am oprit să gândesc. Ei se luptau cu idealurile lor, eu cu anxietatea mea, toată despre ei. Și, stând ca un prost plângăcios în mașină, mi-am dat seama că asta este treaba. Că ei ne testează limitele, că ei cresc, noi îmbătrânim și tot noi plângem. Că, de fapt, noi ajungem copiii lor. Și că, de fapt, ce proști suntem noi, părinții, pentru ei, copiii noștri. Și cât de mișto!”, a transmis, emoționat, Radu Vâlcan, pe rețelele de socializare. 

Adela Popescu: „Copiii să-și controleze propria personalitate”

Și Adela Popescu vorbea la rândul ei despre fricile pe care le are în calitate de mamă, în contextul în care copiii deja cresc și își creionează propria personalitate. Cu toate acestea, încearcă să fie o mamă responsabilă și atentă la detalii, pentru a-și ajuta băieții să devină cea mai bună variantă a lor. 

„Am enorm de multe frici. Încep copiii să-și controleze propria personalitate și să nu mai fie o extensie a ta, chiar dacă credem că ei sunt o extensie a noastră, nu sunt. Și pe măsură ce sunt mai mulți, tu trebuie să diluești cu diferite personalități, că ei sunt foarte diferiți. Și ai responsabilitatea să le dedici timp și atenție așa cum sunt ei, nu cum crezi tu că ar trebui să fie.

Pe cât de mult am dorit să crească, pe atât de mult îmi dau seama că în momentul în care cresc nu-ți mai aparțin și că pleacă în lume și că nu știi dacă-s pregătiți și că nu știi dacă să-i iubești, că toată lumea spune că trebuie să-i iubești mult. Îi iubești. Că trebuie să le arăți, le arăți. Dar pe de altă parte trebuie să reformezi reziliența.

Ori reziliența se formează spunându-le „nu”, punându-le limite, intrând în conflict cu ei, încercând să rămâi ferm pe poziție în conflictele astea, și așa mai departe. Adică mi se pare că… Never Ending Story, pur și simplu”, a declarat Adela Popescu pentru wowbiz.ro.

Mai multe