Radu Vâlcan, dat de gol de soție! Ce teamă are prezentatorul TV. Adela Popescu: „Face pe el de frică”
Radu Vâlcan a ajuns, recent, într-o situație care l-a scos vizibil din zona de confort, iar soția lui, Adela Popescu, nu a ratat ocazia să transforme momentul într-unul savuros pentru fani. Cu mult umor, actrița a dezvăluit o teamă mai puțin cunoscută a prezentatorului de la „Insula Iubirii”, stârnind numeroase reacții în mediul online.
Adela Popescu și Radu Vâlcan formează de ani buni unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc și sunt foarte activi pe rețelele de socializare, unde împărtășesc frecvent momente din viața lor de zi cu zi. De această dată, prezentatorul TV a fost surprins într-o ipostază neașteptată, iar soția sa a ales să spună lucrurilor pe nume.
„Face pe el de frică”
Într-un clip video publicat recent pe pagina sa personală de Instagram, actrița a povestit, în glumă, că soțul ei nu se simte deloc în largul său atunci când se află pe apă și că frica își spune cuvântul de fiecare dată când trebuie să navigheze.
„Nu știu dacă v-am mai spus, dar lui Radu Vâlcan nu prea îi place să navigheze. Mai exact, «face pe el de frică». În imagini exersa noi poziții de izometrie”, a scris Adela Popescu în descrierea unui clip video publicat la InstaStory în care apare Radu Vâlcan.
În imagini, prezentatorul TV încearcă să își mențină echilibrul, ținându-se cu putere, semn că situația nu îi este deloc confortabilă. Momentul a fost rapid remarcat de fani, care au gustat sinceritatea și umorul cuplului.
Obiceiul de la care Radu Vâlcan nu se abate în nicio dimineață
Dincolo de aceste episoade amuzante, Radu Vâlcan este cunoscut pentru disciplina de care dă dovadă zilnic. Adela Popescu a vorbit, într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp, despre rutina strictă a soțului ei, pe care o respectă indiferent de program sau de condițiile meteo.
„Se ține țiplă, dar are mare grijă, la el nu există, în fiecare zi a vieții lui, se trezește dimineața și face cel puțin o tură de Herăstrău sau două, depinde de ce energie are, mănâncă doar o masă pe zi, dar și aceea cu atenție. El nu e foarte pofticios, eu cred că genul acesta de viață nu poate fi îmbrățișat de oamenii pofticioși ca mine”, a spus Adela Popescu despre soțul său, în cadrul unei emisiuni tv.
Astfel, chiar dacă are și temeri ca orice om, Radu Vâlcan rămâne un exemplu de disciplină și consecvență, iar Adela Popescu continuă să le arate fanilor, cu sinceritate și umor, cum arată viața lor dincolo de lumina reflectoarelor.