Raluka a furat toate privirile în cea de-a doua gală live de la SuperStar! Și-a expus picioarele într-o rochie provocatoare

3 decembrie 2021 19:48   Vedete românești
Ultima actualizare:

A doua etapă a galelor live de la SuperStar are loc vineri, 3 decembrie! Atât concurentele, cât și membrii juriului au îmbrăcat cele mai sofisticate ținute pentru spectacolul vocilor! Iată cine s-a remarcat!

SuperStar se apropie cu pași repezi de final, iar concurenții au scos din mânecă așii pe care îi au pentru a se asigura că vor obține un loc în etapa deznodănântului. Cei opt concurenți, dar și membrii juriului poartă ținute speciale, însă Raluka și Theo Rose se remarcă și de această dată.

Theo Rose are o apariție cu adevărat îndrăzneață, într-o ținută- din latex, iar Raluka demonstrează că orele petrecute în sala de sport nu au fost în zadar! Cântăreața a îmbrăcat o rochie mini de culoare albastră, asortată cu o pereche de pantofi beige, cu toc înalt.

Raluka a făcut paradă, la începutul ediției, nu doar cu silueta trasă ca prin inel, ci și cu calitățile vocale impresionante. Așa cum era de așteptat, cei prezenți în platou au fost cuceriți de artistă și au aplaudat-o la scenă deschisă!

Concurentele Maria Ojică și Maria Jugănaru au avut parte, la rândul lor, de ajutor în alegerea celor mai reușite articole vestimentare. Dacă Maria Ojică a purtat o rochie lungă, neagră, cu sclipici, care amintea de hainele artistei britanice din timpul concertelor, Maria Jugănaru a ieșit cu totul din tipare și a îmbrăcat cea mai îndrăzneață rochie! De un auriu intens și cu o croială supradimensionată în zona șoldurilor, rochia Mariei ne-a trimis cu toți cu gândul spre zânele din poveștile pentru copii.

Mai multe