Raluka participă la "Dansez printre vise": "Sper să scot ce-i mai bun din mine"
Cântăreaţa Raluka va participa la emisiunea "Dansez printre vise", ce se va difuza pe Antena 1.
„Muzica și dansul merg mână în mână și nu mă pot gândi la una fără cealaltă”, declară Raluka, artistă care va participa în această toamnă în show-ul „Dansează printre vise”, difuzat de Antena 1.
Tânăra nu este deloc speriată de nivelul foarte ridicat al competiției pentru că speră ca emisiunea să îi scoată la iveală noi aptitudini. „Asta sper, să scot ce e mai bun din mine. Mi-am dorit de foarte mult timp să particip la o astfel de emisiune, care să implice în mod special dansul. Voi face tot ce îmi stă în putință să ajung cât mai sus, știu că nivelul va fi unul foarte ridicat, de aceea voi repeta mult și voi fi cât se poate de concentrată pe ceea ce am de făcut în acest show”, a mai completat artista.
Până acum, Raluka a fost foarte atentă la coregrafiile pe care le-au presupus concertele ei, așa că știe că trebuie să fie ochi și urechi la partenerul ei. “Nu am făcut nicio coregrafie singură, dar m-am implicat în ele. În plus, dansez în fiecare dimineață în fața oglinzii, când mă spăl pe dinți”, mai povestește amuzată concurenta.