Răzvan chiuleşte, Dani trudeşte!

9 ianuarie 2017 22:10   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dani Oţil a tras iar paiul cel scurt şi a apărut singur-singurel la matinalul “Neatza”, emisiune care s-a întors ieri din vacanţa de iarnă, la Antena 1. Colegul Răzvan Simion şi colega Flavia Mihăşan huzureau încă la căldurică, în ţări exotice. Pentru iubitul Lidiei Buble nu este prima abatere.

Amorul cu Lidia Buble (23 de ani) îl face parcă să-şi piardă capul. Pentru al doilea an consecutiv, Răzvan Simion (36 de ani) ratează matinalul la început de ianuarie, din cauza vacanţelor pe care şi le-a planificat cu iubita tinerică. Dornică să se odihnească după concertele de Sărbători, Lidia Buble abia aşteaptă aceste escapade, iar partenerul ei este nevoit să se învoiască de la şefi pentru a fi alături de ea. Ieri, de la ora 8.00, “Neatza” a revenit pe post, la Antena 1, matinalul fiind prezentat doar de Dani, Cătălin Oprişan, Amalia horoscopista şi Vlăduţ bucătarul.

“Răzvan şi Flavia lipsesc. Nu, nu sunt împreună în vacanţă. Nu au venit azi şi, posibil, nici mâine (n.r. azi)!”, a anuţat, Dani, în direct. În acelaşi timp, în cealaltă parte a lumii, la peste 12.000 km distanţă de Bucureşti, Răzvan se bronza în Zanzibar (Tanzania), alături de Lidia Buble. Au plecat în vacanţă pe 3 ianuarie, au făcut o escală şi în Dubai, apoi au poposit în exoticul arhipelag de la Oceanul Indian.

“Deşi a început emisiunea, Răzvan mai are câteva zile libere. Oricum, până joi trebuie să se întoarcă, pentru că Lidia filmează pentru emisiunea «Roata Norocului», de la Kanal D”, ne-au spus surse din apropierea Lidiei Buble. Nici anul trecut, în ianuarie 2016, Răzvan nu a reuşit să se întoarcă la timp din vacanţa exotică în care a plecat tot cu Lidia. Au fost în Mauritius, iar la întoarcere au pierdut avionul. Tot Dani, săracul, a fost nevoit să-l scuze în emisiune. “Răzvan este scuzat pentru prima dată în istoria lui de 35 de ani. A trecut o apă mai mare. Lui chiar îi este frică de apă. A pierdut avionul, dar mâine va fi aici. Eu mă întreţin azi cu Cătălin Oprişan”, a spus, la vremea aceea, Oţil. 

Şi în 2016 tot Dani l-a scuzat în emisiune.

Şi colega lor, Flavia Mihăşan, a absentat ieri de la matinal

Răzvan Simion n-a fost singurul chiulangiu luni. Şi Flavia Mihăşan (31 de ani) şi-a prelungit vacanţa exotică în Thailanda şi, în loc să prezinte ştirile despre vremea geroasă din Bucureşti, la matinalul “Neatza”, ea se bronza, în costum de baie, pe plaja Nai Harn, din Phuket. Parcă să le facă în ciudă admiratorilor de pe reţelele de socializare, care dârdâie acasă, Flavia a etalat, pe Facebook şi Instagram, fotografii superbe din locurile vizitate. Ea se află în vacanţă alături de iubitul ei, actorul Alexandru Ion (29 de ani), pe care îl ştiţi din serialul “Atletico Textila”, de la PRO TV. Deşi “cârcotaşii” o dau mereu cuplată cu colegul Dani Oţil, Flavia şi Alexandru au o relaţie de mai bine de trei ani.

Mai multe