Răzvan Ciobanu plănuia să meargă la «Asia Express» pentru a se distanța de anturaj și de droguri!

8 mai 2019 17:34   Vedete românești
Ultima actualizare:

În încercarea lui de a scăpa de depresia care pusese stăpânire pe el, Răzvan Ciobanu și-a găsit alinarea în substanțele interzise, de-a lungul timpului, acestea făcându-l să uite de starea precară în care se afla, măcar pentru o perioadă. În ultima vreme însă, se pare că designerul își dorea să scape definitiv de acest viciu, fiind dispus să facă orice pentru a reuși. Iată ce spun apropiații acestuia!

Dându-și în cele din urmă seama că nu drogurile sunt soluția, se pare că regretatul designer și-ar fi dorit să scape de mirajul substanțelor ilicite, în care se lăsa ademenit și de anturajul din care făcea parte. Deși designerul a avut prieteni şi cunoştinţe din toate mediile sociale, în ultima perioadă, care a fost, se pare, și cea mai grea pentru acesta, puţini se mai aflau lângă el. 

Câțiva apropiați ai creatorului de modă au dezvăluit că Răzvan ajunsese la concluzia că o ieșire din țară și, automat, din „peisaj”, i-ar prinde bine, așadar se gândea serios să accepte să participe la emisiunea „Asia Express”, care însemna ruperea de anturaj și de stupefiantele care îi întunecau cunoștința. 

Conform unor surse apropiate designerului, potrivit Libertatea, Răzvan Ciobanu fusese contactat de producătorii emisiunii „Asia Express”, de la Antena 1, și ofertat să participe la cel de-al treilea sezon. El ar fi răspuns favorabil acestei oferte la momentul respectiv, în ciuda faptului că nu trecea drept un „om al aventurii și al pericolelor”, fiind obișnuit cu un anumit stil de viață, ce se afla la polul opus de condițiile grele din Asia, însă se pare că altul ar fi fost motivul din spatele acestei decizii îndrăznețe.

Tot apropiații acestuia au dezvăluit că designerul își dorea să rupă legăturile cu prietenii lui consumatori de droguri și să urmeze, practic, o „cură de detoxifiere”, având în vedere că în cadrul emisiunii nu ar fi avut cum să aibă acces la substanțele interzise. 

Răzvan Simțea că anturajul din București îl va cufunda și mai mult în lumea drogurilor 

Formatul „Asia Express” presupune o rupere totală de condițiile de trai de acasă și se pare că tocmai de acest show ar fi avut nevoie Răzvan Ciobanu pentru a scăpa de dependența de cocaină, alimentată de anturajul care îi împărtășea viciul. 

În plus, luând în considerare și starea sa financiară din ultima perioadă, Răzvan era atras și de onorariu deloc de neglijat pe care îl oferiseră producătorii. Vedetele care concurează în show primesc zeci de mii de euro, în funcție de notorietate.

În cazul lui, se discuta despre o sumă importantă, mai ales că era pentru prima dată când regretatul designer ar fi participat la un reality-show. Se pare, însă, că nu a fost să fie în cele din urmă, iar cursul vieții lui Răzvan s-a oprit brusc în tragicul accident de mașină, în care acesta şi-a pierdut viaţa la doar 43 de ani, în a doua zi de Paşte.

Nu ar fi fost prima oară când Răzvan Ciobanu ar fi încercat să se „rupă” de viața haotică pe care o ducea în București, ajutat de o prietenă bună în 2011, care i-a spus la momentul respectiv că dacă își dorește să scape de dependența de stupefiante, trebuie să se detașeze complet de lumea de aici și să plece neapărat din țară. „Datorită ei sunt în viaţă astăzi ( n.r. noiembrie 2011)”, povestea Răzvan Ciobanu cu toată sinceritatea în urmă cu 8 ani. 

Mai multe