Răzvan Ciobanu, plin de datorii! Câte mii de euro avea de dat și cui

30 aprilie 2019 20:20   Vedete românești
Ultima actualizare:

Creatorul de modă s-a stins din viaţă pe 29 apilie 2019, a doua zi de Paşte. Acesta a pierit într-un oribil accident de maşină. Din păcate, viaţa lui a luat-o în jos din nou, din vara lui 2018. Răzvan Ciobanu avea datorii şi se chinuia să scape de ele.

A fost nonconformist, dar niciodată nu a minţi. Singurul lucru pe care s-a chinuit să îl acundă în aceşti ani a fost dependenţa de stupefiante. Cât despre avere, venituri şi datorii, Răzvan Ciobanu a fost mereu o carte deschisă.

„Aşa cum nu m-am ferit cam niciodată să spun adevărul, nu o voi face nici de această dată. Am preferat să postez toate aceste lucruri pe paginile mele oficiale, scrise de mine (nu am o armată de PR, consilieri, etc. care să o facă pentru mine). Dacă am datorii?! Da, sigur! Îmi doresc ziua în care să pot spune că nu am… până atunci lucrurile stau cam aşa: datorez bani unor furnizori de piele, cu care mi-aş dori să pot colabora şi pe viitor. Ambii comercializează piele naturală.

Cui datora bani Răzvan Ciobanu

Apoi mai am o datorie măruntă, nu neînsemnată, la un petshop de unde obişnuiam să cumpăr hrană şi aşternut igienic pentru minunata mea Lili (ştiţi voi, pisica cheală). Cred că suma datorată nu depăşeşte 110-117 lei, bani împrumutaţi (de la oameni de succes’ sau cunoscuţi în cercurile mondene, nu ştiu să am), dar este adevărat că am datorii personale în faţă a 3 sau 4 prieteni. Iarăşi să nu lăsăm loc de interpretări, sunt adunaţi probabil...”

Află mai multe detalii pe clickpentrufemei.ro!

Averea lui Răzvan Ciobanu. De ce a ajuns falimentar deşi avea afaceri

Cine a fost Razvan Ciobanu. Prima lui prezentare a fost la 19 ani, apoi a urcat pe culmile succesului

Mai multe