Răzvan şi Dani au umilit în ultimul hal o cântăreaţă. Reacţia ei: "Nu sunt proastă!"
Nu este pentru prima dată când Lexie Shine, artista numită de presă "Lady Gaga de Romania”, este invitata lui Dani Oţil şi a lui Răzvan Simion. Artista a mai avut apariţii la "Neatza! şi toate s-au încheiat prost. Miercuri dimineaţa, blonda a fost umilită în ultimul hal de cei doi prezentatori, care nu s-au putut abţine să nu facă o serie de comentarii jignitoare la adresa ei.
Lexie Shine a fost invitată la emisiunea „Neatza cu Razvan si Dani” (Antena 1) pentru a-şi prezenta noul videoclip pentru piesa „N-a fost sa fie", însă artista a plecat extrem de dezamăgită. Blonda a lansat piesa în urmă cu doi ani, iar videoclipul în urmă cu o lună. Pentru că activitatea ei muzicală nu a fost considerată o ştire, Dani a luat-o peste picior şi i-a repetat obsesiv o întrebare.
Nu doar Dani a fost acid cu artista, ci şi Răzvan. "Aş vrea să mă cheme Stânjenel, pentru că azi în emisiune am râs şi m-am stânjenit la final. Proastia e o boală. Câtă prostie de află în cap? Pentru boli există vaccinuri! De câte ori aţi fost vaccinaţi în cap? Şi totuşi are cap frumos, se spune în popor ", a fost şi reacţia prezentatorului.
În faţa acestor jigniri, Lexi Shine a reacţionat pe pagina ei de Facebook. "Sincer...singură emisiune tv în care «o dau în bară» la interviu...de ceea ce ţi-e frică, nu scapi!!! Atunci când ai emoţii şi îţi este frică să nu greşeşti, atunci inevitabilul se întâmplă! Nu sunt «proastă» Răzvan Simion, bun sau rău...cum o fi invitatul, nu mi se pare frumos să îl jigneşti în direct! Cât despre Dani Oţil...mă mega inhibi...ăsta e defectul meu, când am emoţii mă fâstâcesc! Doar la Neatza cu Răzvan şi Dani am o problemă", a scris artista.