Reacţia Alinei Crişan, acuzată că l-a înşelat pe Ddy Nunes: "Eram ca doi străini!"
Acuzată că şi-a înselat iubitul cu el de mână, Alina Crişan se apără şi dezvăluie că între ea şi Didier Nunes, portughezul cu care împărţea acelaşi acoperiş de câţiva ani, lucrurile nu erau atât de roz cum păreau. Cântăreaţa a mărturisit că fostul ei iubit nu i-ar fi acordat atenţia de care ea avea nevoie şi lasă să se înţeleagă că după acest scandal i-au dispărut bani din casă, iar maşina i-a fost vandalizată.
Scandalul dintre Alina Crişan şi Didier Nunes ia amploare. Îndurerat, tânărul a făcut declaraţii noi despre despărţirea de artista care i-a frâns inima. Alina a fost surpinsă duminică seara în timp ce vorbea cu un alt bărbat pe telefonul mobil. Mesajele pe care le schimbau cei doi nu le-a văzut doar iubitul ei oficial, ci şi gaşca lor de prieteni cu care se aflau, căci telefonul solistei era conectat la televizor. Cei doi s-au separat a doua zi, iar artista şi-a strâns lucrurile şi a plecat din apartamentul în care a locuit cu Ddy, dar a lăsat să se înţeleagă că a plecat de frică să nu păţească ceva. Blonda a mărturisit la "Wowbiz" că i-au dispărut bani din casă, iar maşina i-a fost vandalizată, lăsând să se înţeleagă că fostul ei iubit ar avea legătură cu ce s-a întâmplat.
"Nu sunt genul de persoană care să-şi spele rufele în public. Între mine şi fostul meu iubit nu mai există o relaţie de câteva luni. Dormeam separat, au fost momente, şi nu rare, când nu vorbeam cu zilele. Eram ca doi străini, dar care trăiam în aceeaşi casă, casă care era pe numele meu, iar toate cheltuielile erau plătite la comun, asta fiind înţelegerea de la începutul relaţiei noastre. Cu toate astea, am decis ca eu să plec, pentru a evita orice conflict violent între noi! Ştiu, o să vă întrebaţi de ce n-am plecat mai devreme din casă, dacă nu ne înţelegeam. Asta o ştim doar noi doi şi aşa va rămâne, nu sunt obligată să dau vreo explicaţie nimănui. Este viaţa mea privată şi aşa vreau să rămână! De căsătorie, n-am mai vorbit de mult şi nu s-a mai pus problema de un copil. Nu este vorba de niciun Bogdan Nemţeanu. Sunt nişte fabulaţii. Acest băiat nu are nicio legătură cu acest scandal, iar vizavi de aceste probleme pe care le avem eu şi cu fostul meu iubit, prefer să le rezolv personal şi nu prin ziare. Declaraţiile pe care le-a făcut sunt utopice! Problema mea primordială acum este să-mi recuperez banii dispăruţi din casdă şi maşina care mi-a fost vandalizată. Bineînţeles, voi acţiona pe cale legală! Mulţumesc şi vă rog să-mi respectaţi dreptul la intimitate!", a spus Alina Crişan pentru emisiunea "Wowbiz".
În replică, Didier Nunes a declarat că cei doi locuiau într-un apartament cu trei camere închirat, iar el încerca să o facă să se simtă ca o prinţesă pe iubita lui. "Eu tot ce am avut am pus pe masă, nu am furat. Eu când lucrez la club, ajung foarte târziu. Nu avem acelaşi orar, iar ca să nu o deranjez, mă duceam să dorm în celălat dormitor. Miros de bautura, de fum, că înainte se fuma în club... făceam asta pentru confortul ei, nu că nu voiam să dorm cu ea. Aici e problema. O iubesc. Am încercat să o fac să se simtă cât mai bine, am avut momente frumoase cu ea", a spus tânărul care a povestit că venea cu flori acasă şi când avea timp îi făcea Alinei micul dejun pe care i-l servea la pat.