Reacția "delicioasă" a lui Răzvan Simion, după ce Dani Oțil a anunțat că va fi tătic
Vestea că Dani Oțil va deveni pentru prima oară tătic a luat prin surprindere pe toată lumea. Prezentatorul matinalului de la Antena 1 și logodnica lui, Gabriela Prisăcariu, au anunțat că vor deveni părinți, iar urările și felicitările nu contenesc. Și Răzvan Simion, colegul lui Dani de la matinal, a avut o reacție simpatică.
Gabriela Prisăcariu a făcut câteva precizări legat de sarcină. ”Suntem în 16 săptămâni, 4 luni, burtica crește ușor, ușor. Din păcate, la capitolul sport nu vă pot arăta exerciții, deoarece din motive medicale nu am voie să fac mișcare deloc. Trebuie să stau linișită, am pus 2 kilograme, îmi este foame încontinuu și mănânc foarte multă mâncare. Aș mânca non-stop și numai mâncare consistentă, ciorbiță, tocăniță”, a spus Gabriela Prisăcariu, pe contul său de socializare.
Logodnica lui Dani Oțil a mai precizat că acum deja așteaptă mesajele în care ea și Dani Oțil vor fi întrebați de nuntă sau de cel de-al doilea copil. “De ce vă băgați cu bocancii în viețile oamenilor, poate unele cupluri nici nu pot face copii, de ce trebuie să faceți astfel de mesaje? Acum aștept să înceapă mesajele <când vă căsătoriți> și <când faceți un nou copil>”, a mai spus Gabriela Prisăcariu.
Răzvan Simion: “O să avem un nepoțel”
Răzvan Simion, colegul de matinal al lui Dani Oțil, a fost extrem de încântat la aflarea veștii că bunul său prieten și coleg de breaslă urmează să devină tată. Fostul iubit al Lidiei Buble l-a felicitat și el pe Dani Oțil printr-un mesaj emoționant. „Nu știu cum se zice la români sau în alte părți. Felicitări, să fie într-un ceas bun, bravo, bă! O să avem un „nepoțel”. Deja au început împărțelile. Ne împărțim motoarele, mașinile, să vedem care ce ia, că bănuiesc că nu o să mai ai nevoie de ele, Dănuțule. Hai să fim serioși. Am împărțit deja tot de aseară”, i-a spus Răzvan Simion lui Dani Oțil. Prezentatorul a transmis că-l va dezvălui sexul copilului peste o lună. “Știm exact ce o să fie. Promit că într-o lună vă arăt și sexul”, a mai transmis iubitul Gabrielei Prisăcariu.
Citește și: