Reacția tatălui Mădălinei Manole când a aflat de moartea soției
Sâmbătă seara, 4 martie, mama Mădălinei Manole, Eugenia, a încetat din viață din cauza unor probleme cardiace, pulmonare și la coloana vertebrală. Deși, la sfârșitul lunii trecute a fost internată și i s-au făcut mai multe analize, starea ei s-a înrăutățit, cauzându-i moartea.
Atunci când tatăl Mădălinei, Ioan Manole, a aflat că soția sa a murit, a suferit un șoc, fiul său, Marian, dându-i un calmant pentru a se liniști, precizează Adevărul. Tatăl Mădălinei Manole a fost nevoit să rămână în apartamentul din Ploiești toată ziua, lăsând în grija familiei pregătirile pentru înmormântarea Eugeniei Manole.
Aceasta a murit la vârsta de 71 de ani, la șapte ani după ce fiica sa, cântăreața Mădălina Manole a decedat după ce a înghițit furadan, o substanță foarte toxică. Eugenia Manole avea mai multe probleme de sănătate, recent suferind o intervenție chirurgicală. În urmă cu două luni, ea fusese diagnosticată și cu cancer pulmonar care ajunsese în metastază. Ea a fost internată la Spitalul Municipal Schuller din Ploiești, la secția de Oncologie, unde a și încetat din viață.