Record! Delia şi-a aranjat din Maldive Revelionul 2019
”Delia şi Provincialii, alături de DJ-ul nostru, vor asigura un show demn de noaptea de Revelion”. Aşa sună reclama spectacolului care va avea loc peste un an la “Berăria H” din Bucureşti. Problema este că până şi artiştii se declară surprinşi de anunţul celor de la restaurant.
Este o premieră pe bătrânele plaiuri mioritice metoda prin care mai-marii acestui stabiliment încearcă să ”ucidă” concurenţa şi să securizeze prezenţa unor vedete cu lipici la public. ”La trecerea dintre ani, la «Berăria H», ai spectacol şi pe scenă, şi în farfurie! (…) Bucătării noştri ţi-au pregătit peste 50 de mâncăruri care mai de care, disponibile pe toată durata evenimentului, alături de un open-bar cu băuturi fine”.
Aceasta este prezentarea spectacolului din ultima noapte a anului care tocmai a început, făcută deja pe site-ul localului. Pe afiş se află numele celebrei Delia (35 de ani), care imediat după cele 4 show-uri susţinute în noaptea de Revelion a plecat în vacanţă, mai întâi în India, apoi în Maldive.
Solista, care de Anul Nou încasează pe puţin 15.000 de euro, a confirmat faptul că a fost antamată deja pentru Revelionul 2019, publicând pe contul ei de Facebook afişul de la “Berăria H”. Uimiţi, fanii au crezut însă că este o greşeală de tipar. Şi reprezentanţii trupei Provincialii au fost luaţi prin surprindere de lansarea ofertei şi de publicarea afişului de către şefii de la «Berăria H».
Biletele au fost puse deja în vânzare
”Avem o înţelegere verbală. Nu am semnat nici un contract, nu am vorbit despre bani. Am purtat o discuţie pe 21 decembrie 2017, după concertul nostru de la <Berăria H> şi ne-am dat acordul. Ei voiau de mult să cântăm de Revelion, dar nu s-a putut, noi în ultimii doi ani cântând în ultima zi a anului pe Valea Prahovei şi nu în Bucureşti. Pentru noi nu contează atât banii, cât aspectele logistice, avem componenţi din două ţări. Nu am intrat în discuţii de amănunt, apariţia afişului arată că ei sunt siguri că ne vor oferi atât de mult, încât să acceptăm. Noi nu am semnat cu nimeni pentru acea perioadă, deşi deja avem oferte chiar de la cei pentru care am cântat în noaptea dintre 2017 şi 2018”, ne-a declarat Ionuţ Ungureanu, liderul trupei Provincialii. Preţurile pentru show-ul Revelionului 2019 sunt deja anunţate de “Berăria H”. Acestea sunt stabilite în funcţie de zona în care se află masa în restaurant, de la 430 lei, până la 730 de lei, în cazul în care sunt achiziţionate până la 20 septembrie. Copiii de până în 12 ani beneficiază de 200 lei reducere, loc la masă şi meniu complet (bufet + băuturi nealcoolice).
„Ştim că este neobişnuit să anunţi un eveniment de o asemenea anvergură cu atât de mult timp înainte, a fost o provocare şi pentru noi. Ne ajută însă experienţa celor peste 1.000 de evenimente organizate şi suntem siguri că există deja multe persoane care vor să-şi petreacă următorul Revelion în Oraşul cu Chef de Viaţă”, a declarat, pentru Click!, Andrei Lupean, reprezentant al „Berăriei H”.