Recuperarea fiului o costă 1 milion de euro, dar Valeria de Monaco nu se lasă

25 iulie 2016 18:40   Vedete românești
Ultima actualizare:

Valeria de Monaco a trecut prin calvarul vieții sale. Luca, fiul său, a primit de la medicii români un dioagnostic devastator, leucemie în cel mai avansat stadiu. Cu doar 1% șanse de supraviețuire, copilul a fost salvat în Franța, iar Valeria poate zâmbi din nou.

Calvarul blondei este deja binecunoscut, așa că de această dată, invitată la "Teo Show", luni, 25 iulie, Valeria a oferit vești bune: fiul său este în recuperare, iar totul merge foarte bine. Aflat într-un centru privat din Franța, Luca dă semne de îmbunătățire a condiției sale pe zi ce trece, iar mama lui este foarte mulțumită. Chiar dacă este nevoită să achite fabuloasa sumă de 10.000 de euro în fiecare lună, pentru chirie, la care se adaugă alți 30.000 de euro recuperarea neurologică a fiului, Valeria de Monaco nu se lasă. A vândut deja două apartamente și este în stare să renunțe la tot ce are, doar pentru a-și vedea iar băiatul pe picioare.

"Trei luni am stat în România și două jumate am stat în Franța. Este foarte bine acum, este la un centru de recuperare, aici (la spitalele din România n.r.) nu-l mai aduc, că totul e sub orice critică. I se fac masaje la față, la picioare. I se schimbă meniul în fiecare zi, mănâncă ce-i place. Problema mea este că el nu vorbește franceză. Am voie să stau toată ziua și noaptea cu el. Centrul e într-o zonă turistică și mă costă 10.000 de euro să stau o lună acolo. Plus că plătesc 30.000 de euro pe lună pentru recuperarea neurologică. Îmi trebuie 40.000 de euro pe lună. Am așteptat o lună jumate să intrăm la acest centru. Cu 1% șanse, Luca s-a recuperat foarte bine aici. Recuperarea o să dureze un an-doi, iar asta duce la un milion de euro. Noroc că plătește soțul , are afaceri în agricultură și cam atât face profit într-un an", a povestit Valeria de Monaco la emisiunea de la Kanal D.

Îi ia trei ore să mănânce

Chiar dacă ar putea părea un lucru mic, faptul că Luca mănâncă din nou este o bucurie imensă pentru cea care i-a dat viață. "Este de două săptămâni la centrul ăsta. A învățat din nou să mănânce. Mestecă trei ore la o masă. În momentul în care va învăța să mănânce corespunzător, va reuși să și vorbească bine, așa au zis medicii. Toți copiii termină de mâncat, iar al meu de abia începe. Se uită la televizor, face altele. Mănâncă ce mâncăm și noi, dar lui îi ia trei ore", a mai adăugat invitata lui Teo Trandafir.

Mai multe