„Regele folkului” Nicu Alifantis a împlinit 71 de ani. Dezvăluirile lui Octavian Ursulescu: „Locuia într-o cămăruță, la Teatrul Mic”. Unde fugea din Armată fără bilet de voie?
Solistul de muzică folk Nicu Alifantis a împlinit 71 de ani. Continuă să se bucure de succes, la festivaluri, spectatorii fredonând, alături de el, versurile pieselor „Ploaie în luna lui marte”, „Piața Romană nr. 9” și „Ce bine că ești!”. Artistul cu voce unică în peisajul muzical are însă o viață de poveste. La ceas aniversar, celebrul prezentator de evenimente Octavian Ursulescu ne-a oferit , exclusiv pentru Click!, detalii din culisele turneelor.
„A împlinit 71 de ani? Nu cred că e adevărat!”
Octavian Ursulescu are amintiri de neuitat cu Nicu Alifantis, căruia atât de frumos i se mai spune și „omul cu chitara”:
„Trec anii și peste corifeii muzicii folk...De fapt, Nicu Alifantis (a împlinit 71 de ani? Nu cred că e adevărat!) și-a amplificat în timp discursul muzical, devenit tot mai complex, cu orchestrații bogate, depărtându-se de tradiționala imagine a „omului cu chitara”, de la începutul deceniului 8 al secolului trecut.
Sălile erau pline de studenți, la concertele lui Nicu Alifantis
Era perioada în care poezia îngemănată cu o muzică de tip baladă cucerea tinerii (aș spune că atunci aceștia chiar citeau poezie!). În 1971 am organizat împreună cu fratele meu Florin-Silviu primul festival național folk la Pop-Clubul pe care îl țineam într-o sală de la căminele ”303” ale Politehnicii.
Nu știu ce făcea Nicu Alifantis atunci, dar în scurtă vreme numele lui a strălucit alături de acelea ale tinerilor participanți – Mircea Vintilă, Marcela Saftiuc, Mircea Florian, Doru Stănculescu...Să nu uităm nici faptul că în acea perioadă festivalul „Primăvara baladelor” făcea neîncăpătoare aula facultății de Drept din București”.
Recitaluri de muzică și poezie
Nicu Alifantis iubește, deopotrivă, muzica și poezia, spectacolele sale fiind balsam pentru suflet:
„Nicu Alifantis a fost în permanență în prim-plan cu producțiile sale muzicale, scenice sau discografice, inovând, găsind mereu noi mijloace de expresie, cu introspecții ale universului muzical și poetic. Cu siguranță nu mai locuiește în Piața Romană, sper să aibă acum o căsuță cu o grădină plină de melci.
Unul din numeroasele sale discuri de excepție a fost acela în care a pus în pagină poezia lui Ion Barbu, aparent dificil de pus pe muzică. Am la loc de cinste acest album în colecția mea încă de la apariție din motive sentimentale.
Amintiri de la primul festival de la Brăila
Poetul Ion Barbu, pe numele real Dan Barbilian, a fost profesor de matematică la liceul pe care l-am absolvit, ”Dimitrie Cantemir” din Capitală, și sunt onorat să figurez alături de el, ca laureat al Olimpiadei naționale de matematică (nu vă temeți, nu intru în politică!), în cartea ”Profesori și elevi matematicieni ai Liceului ”Cantemir””, scrisă de profesoara mea, Iozefina Cernica.
Când am prezentat prima ediție a festivalului folk de la Brăila, cu ani în urmă, normal că l-am evocat pe larg, fiindcă aici a copilărit și de aici a pornit pe drumul succesului”, ni s-a mai confesat Octavian Ursulescu, exclusiv pentru Click!
Unde a locuit, în București, la debutul muzical?
Născut în Brăila, Nicu Alifantis și-a găsit cu greu o locuință în București:
„A locuit la început într-o cabină/cămăruță de la Teatrul Mic din Capitală, pentru care a compus inspirată muzică de scenă, reputata regizoare Cătălina Buzoianu intuind de la bun început talentul lui de excepție.
Dintre intersectările noastre m-aș opri la două. Înainte de 1989, realizam o serie de spectacole pentru Teatrul Național din Timișoara, unde era o directoare admirabilă, Lucia Nicoară, reunind de fiecare dată câțiva artiști din Capitală.
Pentru a vă da seama de impactul acestor spectacole și de valoarea numelor pe care le convocam (i-am avut acolo, între alții, în afară de Nicu Alifantis, pe Leopoldina Bălănuță, Mitică Popescu, Horațiu Mălăele, Radu Gheorghe, Victor Socaciu...), în oraș nu se puneau afișe, ci se anunța spectacolul printr-o pânză uriașă întinsă pe frontispiciul teatrului/operei din Timișoara, devenit celebru la Revoluție”, ne-a mai povestit Octavian Ursulescu despre bunul său prieten.
Își respectă publicul
Nicu Alifantis este un artist desăvârșit. Au fost situații când publicul nu era numeros. Chiar și așa a pus suflet în interpretare, de parcă s-ar fi aflat pe un stadion cu zeci de mii de spectatori:
„Și o amintire mult mai recentă este legată de aniversarea a 75 de ani de la înființarea Casei de discuri Electrecord, care din păcate nu mai este decât umbra celei de altădată.
În sala în care ființa înainte vreme studioul de înregistrări unde petrecusem zile și nopți alături de membrii formației Phoenix, la imprimarea celor trei albume epocale ale legendarei formații, cu Freddy Negrescu la butoane, am găsit o mică scenă și câteva rânduri de scaune.
Ei bine, în ciuda faptului că nu prea era public (evenimentul nu fusese popularizat), Nicu Alifantis a ținut să-și arate respectul față de casa de discuri la care editase albumele sale de neuitat și a susținut, alături de formația sa, un recital minunat, dovedind încă o dată ce înseamnă un adevărat artist”, a mai adăugat Octavian Ursulescu, exclusiv pentru Click!
Peripeții din viața de soldat: „Dacă erai prins de patrulă, erai declarat dezertor imediat”
Nicu Alifantis povestea, într-un interviu exclusiv pentru adevărul.ro, despre recitalurile sale susținute la Cenaclul Flacăra, pentru care fugea din unitatea militară din Buzău:
„Mai săream gardul să plec la Cenaclul Flacăra, să cânt. Debutasem în Cenaclu, în permisia de la jumătatea stagiului militar, şi Adrian Păunescu mă mai chema la concerte. Eu săream gardul ca să cânt, şi-apoi apăream în revista „Flacăra“.
Până când m-a chemat domnul Pană, comandantul unităţii, şi mi-a zis să-i cer bilet de voie, să nu mai fug, că e de rău. Dacă erai prins de patrulă, erai declarat dezertor imediat”.