«Reginele comediei» se relaxează la munte şi în casele lor de vacanţă
Temperaturile de peste 35 de grade Celsius le-au speriat şi pe marile actriţe ale scenei româneşti, care au fugit în scurte vacanţe. Cea mai avantajată este, de departe, Draga Olteanu Matei, aceasta stabilindu-se în urmă cu 13 ani la aer curat, în cochetul orăşel Piatra-Neamţ. Cât o priveşte pe Stela, ea a tras obloanele vilei şi şi-a mutat reşedinţa în vila din 2 Mai.
În ultima vreme, posturile de televiziune difuzează, la greu, cele mai tari comedii româneşti, „Cucoana Chiriţa”, „Nea Mărin Miliardar”, „Licenii” şi ”Declaraţie de dragoste”, pelicule care stârnesc hohote de râs şi acum, la mai bine de 30 de ani de la lansare. Actriţele care le-au dat viaţă nemuritoarelor roluri revăd cu plăcere peliculele care le-au adus celebritatea, însă nu din fotoliul de acasă, ci din concedii. Stela Popescu (81 de ani), care v-a amuzat recent în „Nea Mărin miliardar” (1979), difuzat la Antena 1, se răcoreşte în vila sa din staţiunea 2 Mai. A trecut însă şi prin Bulgaria, alături de câţiva prieteni de suflet: “Am vizitat Palatul Reginei Maria, care a fost modernizat şi care are nişte grădini superbe. Am avut impresia că sunt pe Coasta de Azur, aşa de frumos a fost. Sunt nişte peisaje ca în poveşti”, ne-a povestit Stela Popescu, care va reveni pe scenă pe 23 septembrie. Şi tot ea ne-a mai mărturisit că a vizionat cu nostalgie reluarea filmului „Nea Mărin Miliardar”: „Mă uit de fiecare dată cu curiozitate pentru că e pelicula cu cei mai mari actori de comedie de la noi.
Din păcate, mulţi dintre ei ne-au părăsit. Mă voi întoarce în Bucureşti în septembrie cu bateriile încărcate, acum sunt într-o vacanţă totală”. Dar şi Tamara Buciuceanu Botez se relaxează departe de Capitală. Interpreta profesoarei Isoscel din ”Liceenii” şi din “Declaraţie de dragoste” va împlini 88 de ani pe 10 august. Actorul Mihai Constantin (Ionică din „Liceenii”), care este de altfel şi nepotul Tamarei, ne-a spus: „Mătuşa mea e acum în vacanţă la Bran, se simte bine cu sănătatea şi va reveni acasă peste o lună. Mă bucur că fanii nu au uitat-o şi că se interesează de dânsa, mai ales că nu mai acordă interviuri de ceva vreme. Nu ştiu dacă plănuieşte să se întoarcă din toamnă la teatru, însă vom vedea”.
Cât o priveşte pe Draga Olteanu Matei (83 de ani), care a putut fi urmărită zilele trecute în „Cucoana Chiriţa” (1986), film difuzat de Prima TV, dar şi în „Nea Mărin Miliardar”, actriţa a ales să se mute în urmă cu 13 ani la Piatra Neamţ. Recent, ea a fost invitată în emisiunea „Pulsul zilei” (TVR 1), prezentată de Radu Andrei Tudor (28 de ani): ”M-am îndrăgostit de Piatra Neamţ încă de acum 60 de ani. Atunci am văzut o curte frumoasă, cu flori la poartă, iar acum chiar locuiesc într- una asemănătoare”.
Rodica Popescu Bitănescu munceşte şi în vacanţa de vară
Talentata actriţă, cu cel mai colorat râs din istoria teatrului şi a televiziunii, aşteaptă cu nerăbdare sosirea toamnei, pentru a pune în practică noul proiect. Rodica Popescu Bitănescu, care tocmai a împlinit 79 de ani, se află în căutarea distribuţiei perfecte pentru viitoarea piesă pe care a scris-o. Contactată de Click! actriţa ne-a spus că munceşte enorm şi că amănunte despre noua piesă ne va oferi doar în preajma premierei, programată pentru septembrie sau octombrie.