Rețeta delicioasă de sarmale a Gabrielei Cristea. Soacrele vor mai cere o porție, la masa de Crăciun. Micul ei truc: „Le fierb în vin.” Cât costă kilogramul de varză murată?

18 decembrie 2024 20:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vedeta de televiziune Gabriela Cristea este un exemplu și pentru tinerele gospodine. Iată rețeta ei delicioasă de sarmale, dar și micul truc, pentru un gust desăvârșit. Vă prezentăm și prețurile din piață, la murături, nelipsite de pe masa de Crăciun.

Atenție, la cantitatea de sare!

Gabriela Cristea a explicat, pe contul ei de Facebook, cum prepară sarmalele, dar și ce greșeli să evităm. A dorit din start să atragă atenția că, dacă varza murată este mult prea sărată, trebuie mai întâi pusă la desărat în apă:

„Nu o să mai punem sare în compoziție, deoarece am gustat varza și, în ciuda faptului că am pus-o la desărat, nu s-a desărat foarte tare și atunci nu prea mai punem sare în carne, pentru că o să își tragă sarea din varză”.

Înainte de a vă apuca de treabă aveți nevoie de: carne tocată, varză murată, afumătură, ceapă, orez, sos de roșii, cimbru.

„Nu călesc nici orezul și nici ceapa”

Ea a dorit să mai precizeze că niciodată nu călește nici orezul și nici ceapa, pentru a evita problemele digestive:

„În carne mai pun și orez, pe care trebuie să îl spăl înainte. Nu călesc nici orezul, nici ceapa. Mi se pare că devine prea agresivă toată treaba. Pun însă roșii, acesta este din nou un alt secret, nu știu dacă și voi faceți la fel”.

„Le fierb în vin!”

Iată și secretul preparării, care face diferența. Cu aceste sarmale cu siguranță vă veți da gata soacrele, la masa de Crăciun: 

„Într-o oală punem mai întâi un strat de varză tocată, apoi un strat de sarmale. Între straturile de sarmale, mai pun sos de roșii, nouă ne place ca sarmalele să fie mai roșii. Adaug și niște cimbru, pentru că îi dă gust bun.

Apoi, le fierb în vin. Pun câte un pahar de vin, dar care se va evapora, iar sarmalele vor avea un gust aparte. Evident, completez cu apă și le pun să fiarbă, cam o oră, pe aragaz. Apoi le bag la cuptor, la foc mic, câteva ore. Poftă bună!”, a mai menționat Gabriela Cristea. 

Cât costă un kilogram de varză murată?

Gospodinele, care nu au pus în toamnă varză la murat, o pot cumpăra. În piețele din București, prețul poate ajunge și la 8 lei kilogramul. Iar un kilogram de gogonele, de castraveți sau de gogoșari murați, care se servesc la friptură, costă fiecare câte 25 de lei kilogramul.

Mai multe