Rețeta Nicoletei Luciu pentru coșuri. Adolescentele vor fi fericite

23 martie 2016 12:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

A găsit soluţia salvatoare! După ce s-a luptat mult timp cu acneea, Nicoleta Luciu a aflat ce trebuie să facă pentru a-şi rezolva problemele cu tenul. Este vorba despre o mască miraculoasă, preparată în casă, pe care vedeta o aplică ori de câte ori simte că pe tenul ei şi-ar putea face apariţia vreun semn inestetic.

A testat pe faţa ei zeci de leacuri băbeşti, dar şi creme scumpe, loţiuni şi tratamente, însă coşurile nu i-au dispărut. Nicoleta Luciu (35 de ani) a luptat mult până să ajungă din nou la tenul perfect pe care îl avea în trecut. De câteva săptâmâni, bruneta a mai încercat ceva pentru a fi sigură că acneea nu se mai întoarce. Este vorba despre o mască nouă, care se pare că a ajutat-o să scape de excesul de sebum, "vinovat" de producerea coşurilor.

"Este o mască pe bază de argilă albastră, drojdie de bere şi lapte de casă. Cu acest tratament obişnuiesc să stau 30 de minute. Am observat că petele de la soare sunt estompate, scap de sebum, iar tenul nu mai luceşte. Sebumul este principala cauză a coşurilor şi a bubiţelor care ne tot apar pe faţă", ne-a mărturisit Nicoleta Luciu reţeta cu care a scăpat de probleme. "Îmi fac această mască de două ori pe săptămână", a precizat ea.

În urmă cu doi ani, bruneta a luat cu stafilococ auriu care i-a creat mari probleme cu tenul. Atunci a încercat tot felul de tratamente pentru a scăpa de coşuri. De teamă ca problemele ei vechi să nu revină, Nicoleta caută în permanentă reţete noi pentru ca tenul ei să rămână luminos şi fără urmă de coşuri.   

Mai multe