Revedere emoționantă! Antonia și-a reîntâlnit fiica după mai bine de un an

19 februarie 2021 19:52   Vedete românești
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai sexy soliste de la noi e din nou fericită căci pe reţelele sociale a publicat o imagine cu toată familia şi a scris în dreptul ei doar “fericire” şi a pus o inimioară.

Antonia (31 de ani) şi-a întâlnit din nou fiica, pe Maya, în Italia, acolo unde a plecat cu Alex Velea (36 de ani), dar şi cu băieţii lor, Achim şi Dominic. Cei cinci s-au revăzut după jumătate de an, căci anul trecut fetiţa a fost o dată în primăvară şi o dată s-au întâlnit tot peste hotare. Sursele Click! spun că cei doi îndrăgostiţi se pregătesc şi pentru alte evenimente anul acesta, pentru că şi-ar dori să facă nuntă în toamnă, când speră să treacă măsurile de urgenţă şi să poată organiza un eveniment aşa cum îşi doresc. Şi de ce nu, poate şi botezurile celor mici. Cum problemele de familie şi pandemia le-a dat viaţa peste cap, anul acesta ar putea să se schimbe şi viaţa lor în bine. 

Toată familia lui Alex Velea a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus

Covid-ul a lovit necruțător în toată familia lui Alex Velea (36 de ani). Solistul a anunțat că a fost depistat pozitiv cu Sars-Cov2 la începutul lunii decembrie, anul trecut. Ulerior, toți membrii familiei sale, Antonia (31 de ani), dar și cei doi copii, Dominic (5 ani) şi Akim (3 ani) au fost infectați cu temutul virus, însă au avut toți forme ușoare. Nici părinții solistului nu au scăpat.

Mai multe