Românii au talent 2021: Daria Batschi-Beleca, Golden Buzz-ul lui Andi Moisescu. Ce număr l-a cucerit pe jurat
La doar 15 ani, Daria Batschi a primit în ediția de vineri seară, 26 februarie, al cincilea Golden Buzz de la Românii au Talent, sezonul 11. Tânăra nu se aștepta la un asemenea succes și a izbucnit în lacrimi. Cel care i-a oferit „butonul de încredere” a fost Andi Moisescu.
Daria Batschi este elevă la un liceu de artă din București. Concurenta a venit la Românii au Talent, sezonul 11, cu un număr spectaculos de artă și anume, cântatul la harpă. Eleva studiază acest instrument muzical încă din clasa a 5-a, iar cel mai mare vis al ei este să ajungă solistă la harpă, dar și profesor.
„Harpa nu este deloc plictisitoare, din contră, e un instrument elegant, e ceva mai deosebit, nu găsești oriunde harpist. Sunt foarte puține persoane care cântă la harpă sau au înclinații de genul ăsta și e un instrument aparte.
Am descoperit harpa în clasa a cinci a când am dat admitere la George Enescu. Voiam să dau la pian, dar a trebuit să dau la alt instrument. Pian ar fi trebuit să fac din clasa întâi, așa că mi s-a dat o listă de instrumente printre care mi s-a dat și harpa, am să o văd și am zis că nu mai vreau să văd și alte instrumente, fiindcă îmi place harpa și vreau să rămân la harpă”, a declarat Daria.
Momentul ei la harpa l-a emoționat profund pe Andi Moisescu, iar juratul a apăsat Golden Buzz-ul și-a trimis-o pe Daria direct în semifinală. „Uitați-vă la ea, nu e nimic întâmplător. E un rafinament, o sensibilitate... în tot zbuciumul ăsta pe care-l cântă (..) Nu-i vine să creadă ce s-a întâmplat. A cântat un înger", i-a spus Andi Moisescu.
„Sunt foarte emoționată, nu înțeleg ce s-a întâmplat acolo, sunt total pe altă planetă. Nu am idee dacă a fost real ce s-a întâmplat sau dacă doar am visat. Nu îmi amintesc ce s-a întâmplat, e totul în ceață.
M-am emoționat, dar emoționat e puțin spus, doar că nu îmi găsesc cuvintele. Înseamnă foarte mult, mereu mi-am dorit să ajung pe oscenă mare și să se întâmple un lucru mare. E prima mea experiență de genul ăsta ți sunt foarte uimită și mândră de mine”, a spus Daria, după ce a primit Golden Buzz de la Andi Moisescu.