“Românii au talent”: Are 62 de ani, dar a lăsat juriul cu gura căscată

2 mai 2015 1:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

O pensionară de 62 de ani a demonstrat juraților de la “Românii au talent” că pasiunile nu cunosc limite, prin intermediul unui număr impresionant de balet.

Margareta Apostu a impresionat pe toată lumea atunci când a urcat pe scena de la “Românii au talent” și a dovedit o elasticitate și o grație demne de o balerină consacrată.  

“Românii au talent”: Pensionara balerină a fost economist

Femeia, în vârstă de 62 de ani, a demonstrat că vârsta înaintată nu este niciodată un impediment pentru a face ceea ce-ți place. Ea a fost inginer economist pe mașini de calcul, dar acum face balet, yoga, kick-boxing, pilates și strech-ing. Nimeni nu s-a așteptat la prestația ei memorabilă, așa că la final a fost aplaudată cu frenezie de toată lumea, dar mai ales de bebe Cotimanis, care s-a ridicat în picioare. "Nu poți pleca de aici decât cu patru de Da”, i-a spus actorul. "Pasiunile ne ajută să nu îmbătrânim”, l-a completat Andi Moisescu. Nici Mihaela Rădulescu nu a putut fi indiferentă față de momentul artistic remarcabil și i-a spus Margaretei Apostu că este un exemplu pentru toate femeile, încurajând-o să continue ceea ce a început să facă.

“Românii au talent”: Mihaela Rădulescu vrea să se facă pilot

Impresionată de numărul Margaretei Apostu pe scena de la “Românii au talent”, Mihaela Rădulescu a dezvălui că are și ea un vis. "Eu visez să mă fac pilot de elicopter. Numai să nu zburați cu mine", i-a avertizat ea pe colegii din juriu.

Vedeta este o împătimită a sporturilor extreme. Visul ei de a devein pilot a prins contur în momentul în care s-a cuplat cu celebrul parașutist Felix Baumgartner, care stăpânește foarte bine această artă. "Când voi fi mare, o să mă fac pilot de elicopter. Am visat să pilotez....orice zboară de când eram copil și mă plimba bunică-miu cu avioane utilitare, pe la Bacău - fusese pilot militar - uite că am ajuns în punctul în care pot să ...încerc. Da' știți de ce ? Pentru că pot :))) Pentru că vreau. Pentru că mi se pare senzațional să fii din nou în clasa întâi, în orice domeniu", a scris jurata de la “Românii au talent” în urmă cu două săptămâni pe Facebook.

"Pentru că nu e imposibil, chiar dacă trebuie să am răbdare vreun an, căci nu am timp decât.... pe sărite. Asta-mi place cel mai mult la viața mea - că pot să deschid sertare pline de vise și să aleg de acolo ce vreau musai să încapă în această viață, fără să mai tot jelesc despre cât de tare mi-aș fi dorit să fac asta sau aia. Vreau să zbor, învăț să zbor. Ideea e că dacă vrei foarte tare ceva, bănuiesc că știi că n-ajunge doar să te rogi, să te echipezi, să-ți faci selfie-uri sau să vorbești prea mult despre asta - trebuie să vrei pe bune, învățând, de la zero, TOT. Asta fac de câteva luni, nu de ieri și am zis că e momentul să vă zgândăresc și pe voi, dragi prieteni. Să vă împing către sertarele voastre cu vise. Dacă au ruginit, e și mai clar că trebuie să le deschideți cu orice risc", a mai spus colega lui Andri Moisescu, Andra și bebe Cotimanis, de la “Românii au talent”.

Mai multe