Romică Țociu a dat lovitura chiar dacă e pandemie! S-a apucat de reclame

21 aprilie 2021 18:52   Vedete românești
Ultima actualizare:

Deşi este încă o perioadă grea pentru artişti, unii dintre ei au reuşit să se descurce. Şi chiar foarte bine! În lipsa spectacolelor şi a evenimentelor de pe Litoral, Romică Ţociu a devenit imaginea unei puternice companii în domeniul construcţiilor şi dezvoltatorilor imobiliari. Oraşul Ploieşti e împânzit de panotaje cu Ţociu care zâmbeşte pe sub mustaţă, făcând reclamă la ansambluri rezidenţiale.

Maestru de ceremonii, actor, cântăreţ, afacerist şi iată, de ceva timp şi “model”. Din păcate, din cauza pandemiei, Romică Ţociu (59 de ani) a trebuit să se reinventeze. El nu a mai putut să îşi facă meseria, cea de artist, întrucât spectacolele, petrecerile şi festivaluri au fost întrerupte din cauza restricţiilor, aşa că a încercat să se descurce aşa cum a putut.

Breasla sa a fost extrem de afectată, financiar vorbind. Unii artişti au trăit din micile economii, alţii s-au împrumutat ori au reuşit să trăiască la limită cu banii de la stat. Simpaticul Ţociu a avut noroc cu emisiunea “Te cunosc de undeva”, difuzată la Antena 1, unde face un show excepţional alături de Adriana Trandafir.

Iar, mai nou, şi-a rotunjit veniturile din imagine! Celebrul coleg al lui Cornel Palade a devenit de ceva timp imaginea unei puternice companii din domeniul construcţiilor şi dezvoltatorilor imobiliari. Este vorba despre o “companie românească de construcţii, cu 14 ani de experienţă, care a derulat peste 100 de proiecte civile, industriale şi de infrastructură”, aşa cum se autodescrie pe site-ul mrsresidence.ro.

Ţociu, doi copii şi doi nepoţi

Compania se ocupă de reabilitarea podului peste Braţul Borcea, dar execută nenumărate lucrări rezidenţiale, în Băneasa, Otopeni, dar mai ales în Ploieşti. Chiar la intrare în oraş, de pe panouri publicitare mari, ne zâmbeşte pe sub mustaţă nimeni altul decât celebrul comic Romică Ţociu, echipat cu cască şi vestă reflectorizantă, ca un adevărat şef de şantier!

În oraşul Ploieşti această firmă a ridicat mai multe ansambluri, iar acum se află în desfăşurare un alt proiect care se va finaliza anul viitor, iar preţul unui apartament cu două camere porneşte de la 60.000 de euro, iar unul cu 3 camere de la 80.000 de euro. Contactat telefonic, celebrul actor a refuzat să comenteze modul în care a ales să colaboreze cu constructorii, pe bani cash sau schimb de servicii. Având în vedere că a devenit recent bunic, un apartament ar fi cadoul potrivit pentru nepoţii săi. 

Romică Ţociu are o familie frumoasă. Este un tată, dar şi un bunic fericit. Cu soţia sa Camelia (47 de ani) are doi copii mari, pe Cătălin (27 de ani), care s-a însurat cu aleasa inimii lui, Ligia (23 de ani) în 2019, şi pe Daria, care face teatru de la vârsta de 8 ani, iar la numai 11 ani a făcut parte din distribuţia «Five o’clock’» Cătălin are doi copii: un băieţelul pe nume Philip Ioan şi o fetiţă pe nume Sofia Ioana, care s-a născut în urmă cu câteva luni.  “Sincer, nu mă aşteptăm să devin bunic atât de repede. Credeam că Palade va fi primul bunic din gaşcă”, a spus Ţociu, în stilul său comic, în 2019, când i s-a născut primul nepot. Pe data de 15 februarie, artistul a fost extaziat când i s-a născut nepoata.” Am plâns de bucurie, avem în sfârşit pereche! Ieri, în timp ce filmam pentru Te cunosc de undeva!, gândul meu era doar acasă, la copii, pentru că nora mea ajunsese încă de ieri la spital. În dimineaţa aceasta ne-au dat vestea cea mare: a venit pe lume Sofia Ioana! Are 3,1 kg, este sănătoasă, nu e plângăcioasă deloc şi seamănă, de data asta, în partea noastră! Îi mulţumim din suflet doamnei doctor Delia Grădinaru, care ne-a fost alături şi de această dată, dar şi moaşei, doamnei Gabriela, prietena soţiei mele! Le-am ştiut pe mâini bune şi asta a contat enorm pentru noi! De-abia le aşteptăm acasă!”, a spus el la tv.

Mai multe