Rona Hartner îşi cară cu maşina două case din Maramureş

4 octombrie 2015 21:47   Vedete românești
Ultima actualizare:

Numai Ronei Hartner îi putea trece prin cap o asemenea idee inedită. Nonconformista solistă şi actriţă a pus ochii pe două locuinţe bătrâneşti, din Maramureş, pe care le va urca pe platformă şi le va muta, ca pe nişte piese de lego, acolo unde îi pofteşte inima.

Rona Hartner (42 de ani) este în tratative încă de la începutul verii cu afaceristul Cristian Ţânţăreanu, pentru a obţine o bucată de teren în complexul Paradisul Verde, unde artista doreşte să-şi asambleze o casă de poveste, adusă tocmai din Maramureş. Da, aţi înţeles bine. Casa bătrânească, veche de aproape 100 de ani, va fi demontată parţial, urcată pe o platformă şi plimbată prin ţară, până la destinaţie. Culmea, Rona nu se rezumă la o singură casă, ci vrea să care una şi în capitala Franţei, acolo unde locuieşte de 15 ani.

“Mi-am propus să mă mut de la Paris în România numai dacă voi fi asaltată de propuneri de colaborare, ca să am ce să muncesc. Am fost şi sunt în negocieri cu bunul meu prieten Ţânţăreanu. Voi strămuta două case istorice din Maramureş. Pe una în Bucureşti, iar pe cealaltă am de gând să o aduc la Paris. În acest demers mă ajută foarte mult bunul meu prieten Daniel Leş (n.r. artist olar, supranumit “ultimul dac liber”). Vrem să salvăm mai multe case de acolo. Mă costă doar transportul pe platformă şi montatul. Proprietarii nu le mai utilizează, chiar vor să scape de ele pentru a ridica altele noi şi moderne în loc. Unii le cumpără pentru a vinde piese de mobilier străinilor. Eu le iau şi le restaurez pentru a duce mai departe tradiţia”, a mărturisit Rona Hartner, pentru Click!

Cristian Ţânţăreanu a confirmat ideea năstruşnică a Ronei şi o aşteaptă cu braţele deschise. “La mine, În Paradisul Verde, avem case în stil rustic, bavarez, italienesc, acum o să avem şi din Maramureş. Încă nu am semnat, negociem terenul” a declarat omul de afaceri. Conform site-ului raportmonden.ro, valoarea terenului de 1.000 mp pe care îl doreşte Rona ajunge la 38.000 €. Transportul celor două case o va costa pe Rona circa 1.700 €.

Mai multe