Roxana Ciuhulescu a făcut furori cu formele-i periculoase, la un eveniment monden FOTO
Este mamă de şapte ani şi e într-o formă fizică demnă de invidiat! Roxana Ciuhulescu, una dintre cele mai sportive femei din showbiz-ul autohton, şi-a etalat „curbele” periculoase la deschiderea Grandprix Originals.
Nu are doar cele mai lungi picioare, ci este şi cea mai curajoasă femeie. Fosta prezentatoare a emisiunii „ProMotor”, de la PRO Tv, a încercat tot felul de sporturi, de la cele banale, până la cele mai extrem sau chiar periculoase, făcându-i invidioşi chiar şi pe bărbaţi pentru „sângele” ei rece. Paraşutism, alpinism, raliuri, bungee jumping sunt doar câteva dintre cele pe care le-a practicat, însă mişcarea de bază rămâne fitness-ul, care i-a conturat puternic formele trupului.
Îmbrăcată sport, într-o pereche de jeanşi mulaţi şi un tricou de tenis, Roxana Ciuhulescu a atras toate privirile cu formele ei. Vedeta a devenit ambasador al Grandprix Originals, primul magazin cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii destinat pasionaţilor de maşini şi motosport. Lansarea primului magazin din Romania şi totodata primul din Europa de Est a avut loc în prezenţa lui Marco Ruf, co-fondator al brandului. Invitaţii au făcut o călătorie din trecut în prezent, intrând în atmosfera de la Le Mans, încă de la sosire.
Lansarea a reunit pasionaţi de pilotaj, precum Anca Lungu, Loredana şi Călin Popescu Tăriceanu, Ilie Năstase şi Cosmin Seleşi.