Roxana Ciuhulescu, despre diferențele dintre primul soț și cel actual: «Nu ştiam că există asemenea bărbaţi»

27 septembrie 2018 22:59   Vedete românești
Ultima actualizare:

Roxana Ciuhulescu trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa, devenind mămică pentru a doua oară. După divorțul de Mihai Ivănescu, primul său soț, aceasta a mai dat o șansă iubirii și s-a recăsătorit cu Silviu Bulugioiu, fostul preşedinte al Comisiei de Off-Road din cadrul Federaţiei de Automobilism, cei doi urmând să organizeze și ceremonia religioasă în data de 7 octombrie. Invitată în cadrul unei emisiuni, vedeta a evidențiat diferențele pe care le-a sesizat între cele două mariaje.

Roxana Ciuhulescu și partenerul ei de viață se pregătesc de botez și de nuntă, deoarece evenimentele urmează să fie organizate în aceeași zi, și, cu această ocazie, fosta prezentatoare a vorbit despre viața de mămică, aducând de curând pe lume și un băiețel, dar și despre diferențele comportamentale pe care le-a sesizat între primul soț și cel actual. „Eu nu ştiam că există asemenea bărbaţi, să se trezească noaptea să-i dea de mâncare copilului. Până acum doar eu am fost cu copilul, cu Ana, şi eram uimită. Mă ajută foarte mult, el îi face băiţă în fiecare seară.

Este adorabil şi mă bucur că mi-am întâlnit sufletul pereche. Silviu, dimineaţa, face micul dejun, îmi aduce flori, este atent, mă întreabă dacă sunt ok. Noaptea se trezeşte şi înveleşte cei doi copii. Eu nu eram obişnuită, doar eu făceam treaba asta. Are grijă de mine. Ştii cum este să stai să zaci într-o casă, să ai febră 40 grade şi să nu te bage nimeni în seampă şi să-ţi spună eventual că pleacă la tenis. Silviu nu se mişcă de lângă mine când sunt bolnavă”, a explicat Roxana Ciuhulescu în cadrul emisiunii Acces Direct.

Fosta prezentatoare a dezvăluit, de asemenea, care a fost cel mai greu moment din viața personală. „Cel mai dificil moment din viaţa mea a fost când mi-am pierdut tatăl şi aveam doar 10 ani. Tatăl meu era un bărbat foarte frumos, foarte înalt, s-a stins la 37 de ani, a murit de ciroză. A fost dureros, foarte greu am acceptat că nu mai este, multă vreme m-am interiorizat, la 18-19 ani m-am deschis. Nu am nicio fotografie cu tata. Mi-aş fi dorit să-l am alături, să mă ducă la altar. Îmi doream să mă fac doctor pentru a-l ajuta să se vindece”. Roxana Ciuhulescu, în vârstă de 39 de ani, are o fetiță din mariajul cu Mihai Ivănescu, pe nume Ana Cleopatra, și acum, de curând, un băiețel din căsnicia cu Silviu Bulugioiu, pe micuțul Cezar. 

Mai multe