Roxana Ciuhulescu povestește cum a intrat cu mașina în parapeți

10 iulie 2015 11:15   Vedete românești
Ultima actualizare:

Este îndrăgostită de sport, așa că a acceptat cu entuziasm propunerea de a participa în noul sezon „Splash! Vedete la apă”. Dar Roxana Ciuhulescu (36 de ani) speră ca membrii familiei ei să nu o urmărească în timp ce execută săriturile în bazin, de teamă să nu se accidenteze, așa cum s-a întâmplat în trecut.

„N-am suportat niciodată ca familia mea să ia parte la evenimentele mele sportive sau care presupun riscuri. O singură dată mama mi-a făcut o surpriză și a venit să mă vadă la un raliu. Deși o rugasem să nu facă asta, ea totuși a venit”, spune Roxana. Vedeta explică și de ce are această superstiție. „Înainte să termin competiția, am intrat în parapet. Nu vreau să știu ce simte o mamă în momentele astea. Am motive întemeiate ca familia mea să nu asiste atunci când eu îmi pun pielea în saramură”, a mai spus ea.

De partea cealaltă, soțul ei, Mihai, nu a fost niciodată de acord cu activitățile Roxanei care presupun riscuri. „N-a fost de acord nici cu venirea mea la «Splash!», însă de fiecare dată înțelege că nimic nu mă poate opri, dacă eu sunt hotărâtă să fac ceva și, ca atare, cădem la o înțelegere”, a mai spus ea, zâmbind. Pe Roxana Ciuhulescu, telespectatorii o pot vedea din 24 iulie la „Splash! vedete la apă”, la Antena 1.

„Ploaie” de vedete la „Splash!”

Mai multe