Roxana ex-Trident e în lacrimi: "Nu am mai stat cu Maria de un an" - EXCLUSIV
De un an, Roxana Sârbu, ex-Trident, nu a mai stat cu fiica sa. A văzut-o doar de câteva ori, dar mereu pe fugă.
Vedeta nu a reușit să-și felicite copila nici măcar de ziua ei onomastică, vineri, de Sfânta Maria. Deși a sunat la tatăl fetiței, Marcel Sârbu, în grija căruia se află Maria, Roxana spune că acesta nu i-a răspuns la telefon.
„Deja pentru mine e obișnuință să sun și să nu-mi răspundă, o fac ca să nu zic că nu am făcut-o. Ultima dată când am văzut-o a fost acum două luni, în parc. Am poze cu ea de la cunoștințe care o întâlnesc întâmplător, îi fac fotografii și mi le trimit, pentru că știu cât de dor îmi este de ea”, a spus Roxana Sârbu, pentru Click!
Solista spune că îi simte lipsa enorm micuței Maria, care are aproape șase ani.
„Sufletul meu e singur și gol fără ea. Mă rog să-i fie bine! Nu știu nici unde e în acest moment, pentru că tatăl ei nu mă anunță niciodată, deși ar trebui s-o facă”, a mai spus Roxana.