Roxana Nemeș a dat aproape 5.000 de euro pentru un zâmbet ca la Hollywood

1 februarie 2019 15:41   Vedete românești
Ultima actualizare:

Roxana Nemeș știe și ea că imaginea este extrem de importantă pentru un artist. De curând, cântăreața a trecut pe la medicul stomatolog pentru o schimbare estetică majoră. Roxana și-a pus fațete pentru a avea un zâmbet ca la Hollywood.

A slăbit, este în cea mai bună formă și, de ceva timp, Roxana Nemeș afișează un zâmbet mai larg și mai încrezător. Acest lucru se datorează tehnicilor moderne din clinicile stomatologice. Făcând o comparație între zâmbetul ei din prezent și cel de acum doi ani, diferența este vizibilă. Înainte, dinții Roxanei erau mai micuți și aveau o culoare inestetică, din cauza petelor de cafea.

Roxana Nemeș a apelat la medicul stomatolog Samyra Popescu, care în numai două săptămâni a ajutat-o să aibă un zâmbet a la Hollywood, cu dinții perfect aliniați și albi. ”Eu am avut o dantură fără prea mari probleme, însă în timp s-a pătat de la cafea, iar albirile repetate cumva a deteriorat-o. M-am gândit foarte bine dacă să fac acest pas și să apelez la fațete, așa că am apelat la medicul meu. Am făcut o simulare, iar ceea ce am văzut m-a convins că trebuie să mă las pe mâna ei. Acum pot să beau cafea liniștită și pot să râd mai mult. Sunt foarte mulțumită”, a declarat Roxana Nemeș pentru Click!

Transformarea dinților de pe arcada superioară a costat-o în jur de 5.000 de euro pe frumoasa artistă. ”Roxana a beneficiat de schimbarea arcadei superioare, cu fațete de la premolar, la premolar, cât să îi cuprindă linia surâsului. Înainte am rezolvat problemele pe care le mai avea. Am optat inițial pentru o simulare pentru a vedea ce culoare i se potrivește și, bineînțeles, pentru a alege forma fațetelor în conformitate cu fizionomia ei. Două săptămâni au fost necesare pentru această transformare”, a declarat pentru Click! medicul stomatolog Samyra Popescu.

Citește și:

Roxana Nemeș, dezvăluiri despre scandalul cu Radu Groza: «Trei ani de zile nu am vorbit deloc»

Roxana Nemeș a revenit în brațele fostului iubit! Ce sexy s-a pozat la plajă!

Mai multe