Roxana Nemeş, revoltată de atitudinea lui Radu Groza: ''Să nu mă cauţi până nu-mi dai banii''

28 aprilie 2015 0:07   Vedete românești
Ultima actualizare:

S-au despărţit după o relaţie de şase ani, dar detalii neştiute de nimeni de abia acum ies la iveală. Roxana Nemeş (26 de ani) a ales să se separe de impresarul Radu Groza (43 de ani) pentru că acesta nu o plătea pentru concertele susţinute.

''Noi aveam probleme de mai mult timp, nu m-am hotărât pe loc. Stau singură şi nu îmi este uşor. Noi ne-am acceptat aşa de la bun început. M-a interesat doar cum a fost el cu mine ca om. Pe mine nu m-a interesat ce a făcut el înainte. Am luat-o de la zero. Nu mă interesează nimic din ce s-a zis, ci doar ce o să facem mai departe'', a specificat solista, la Kanal D.

Înainte de a părăsi căminul conjugal, Roxana Nemeş i-a trimis un mesaj lui Radu Groza pe telefonul mobil.

''Eu demult i-am spus să ia atitudine. I-am tot spus mereu. Sunt nişte probleme profesionale între noi. I-am spus tot mereu. Am fost sinceră si deschisă cu el. I-am dat un mesaj când am plecat de acasă. Oamenii nu ştiu că eu nu m-am plâns nici măcar la prieteni. Nu m-a ascultat de câte ori l-am rugat să îmi ofere respect, să fie corect faţă de mine, atât. Nu mai puteam să stau în condiţiile pe care mi le oferea Radu. Eu nu sunt o femeie care să aştepte bani de la altcineva. Eu muncesc pentru banii mei. Nu este ok ca după atâţia ani să nu am un leu în buzunar. Nu vrea să discute asta cu mine, îmi tot zice că îmi dă banii. Am plecat fără niciun leu la mine, doar cu hainele mele. Am părinţi care m-au ajutat, nu sunt singură pe lume cum crede el. Nu m-a luat de pe stradă. Am avut o relaţie cu bune şi rele, dar când îţi baţi joc de celălalt, nu e ok. Am stat atâta timp şi nu aveam o casă, o maşină, haine. Am mers în Germania la părinţii mei să mă liniştesc. Vroiam să facă ceva. Am muncit pentru aceşti bani. Sunt multe concerte pe care eu le-am susţinut, dar nu mi-am primit banii, doar o dată la câteva luni. Am cântat gratis, iar pe urmă vine să îmi scoată ochii că a cheltuit bani mulţi cu mine. Am 26 de ani, în 2-3 ani vreau să fac un copil. Mă cerea tot timpul de soţie, dar noi ne mutam din chirie în chirie. Nu poţi face un copil şi să nu ai ce să îi dai. Munceam, dar Radu Groza nu îmi dădea banii. Nu îmi dădea banii munciţi de mine. Foarte rar, când îl stresam primeam câteva sute. Am plecat de acasă pentru a-l determina să îmi dea banii. Am plecat ca să înţeleagă că vorbesc serios", a spus aceasta, cu ochii înlăcrimaţi, la Kanal D.

''Nu este corect ca el să mă acuze pe mine de alte lucruri (n.r. infidelitate) când el ştia că problemele sunt de mult timp. Cuplul ăsta nu are o casă, o maşină, noi pentru ce muncim? Am înţeles mereu toate problemele lui şi l-am susţinut. Am vrut doar să fie sincer cu mine. Nu a înţeles problemele noastre'', a mai mărturisit blonda.

Radu Groza a ţinut să răspundă la toate acuzaţiile fostei iubite şi a intrat în direct prin telefon.

''Aş vrea să ştiu cine a plătit chiria la apartament în ultimii ani? Aş vrea să ştiu cine plăteşta factura la telefonul Roxanei? O familie pune totul la comun, se plăteşte tot şi apoi din ce rămâne se face ceva. Atât am avut de zis', a spus Radu Groza, printr-o intervenţie telefonică, la Kanal D.

''Vrei să facem scandal? Să ştiu şi eu cum stăm. Eu am muncit atâţia ani, Radu, Şi ei mei au familie, dar mama niciodată nu i-a cerut bani lui tata pentru ceva. Eu nu am cerut bani, maşini şi genţi Chanel. Zice că nu am plătit mobilul? Suntem egali. Nici el mie nu mi-a cumpărat ceva. Eu nu am plătit în casa aia din moment ce eu nu mi-am primit banii. Eu nu am stat să mă uit cu ce femei vorbeşte el, e vorba de încredere. Eu ţin enorm la Radu, dar a greşit mult faţă de mine şi nu şi-a ţinut promisiunea. Eu nu am vrut un plan ca să îl rănesc, să plec la alt impresar. El a luat-o altfel, fie că vrea sau nu, o să îmi continui cariera'', a mărturisit cântăreaţa, supărată.

Ea mai specificat faptul că acesta era foarte gelos: ''Pe Radu îl deranja şi dacă se apropia o prietenă de mine. Eu sunt o fire liberă şi sociabilă de când mă ştiu. Am luat decizia de a pleca de acasă, pentru că nu am mai suportat atâtea cuvinte goale. Nici părinţii mei nu mai suportau să vadă că muncesc pentru nimic".

Mai multe