Roxana Vancea, mândră tare de băieții ei. Zian și Milan fac „acrobații” pe pârtia de schi. Meniul pe care Roxana Vancea îl recomandă la începutul anului
Roxana Vancea (35 de ani) a petrecut o super vacanță la munte la Novaci, alături de familia ei.
Frumoasa vedetă e super fericită pentru că atât Zian, fiul ei și al lui Dragoș Paiu, cât și Milan, fratele mai mare al lui Zian și fiul soțului ei, se descurcă de minune pe schiuri.
Roxana Vancea este astfel o mămică mândră care își laudă copiii. Ea este norocoasă pentru că părinții ei locuiesc la munte și mereu duce copiii acolo să se bucure de aer curat iar acum de zăpadă.
Cei doi băieți ai familiei au moștenit pasiunea pentru sport de la părinții lor pentru că atât Roxana Vancea cât și soțul ei sunt niște împătimiți ai sportului și fac zilnic antrenamente și exerciții atât pentru ei cât și pentru cursanții și elevii lor de care se ocupă.
“Au plâns tot drumul până la București după ce au plecat de la bunici”
Zian și Milan au fost atât de încântați de vacanța la schi încât au plâns tot drumul spre casă, la întoarcerea la București, după ce au plecat de la munte.
“Pe Zian l-am urcat pe schiuri la 1 an și 10 luni. Am avut noroc cu instructorul că s-a pus la mintea mea și mi l-a luat și pe el. A făcut cu același instructor care l-a învățat și pe Milan să schieze. Milan are 8 ani acum și e deja profi, zboară pe pârtie!Suntem foarte mândri de amândoi și ne bucurăm tare că adoră sportul! Amândoi sunt foarte activiAu plâns tot drumul până la București după ce au plecat de la bunici”, ne-a povestit Roxana Vancea entuziasmată de cei doi băieți activi și sportivi ai familiei.
“Sunt cuminți și mă ascultă amândoi”
Roxana Vancea a avut grijă ca fiul ei să facă sport de mic și să fie activ, la fel ca fratele lui mai mare.
Vedeta se descurcă de minune din postura de mămică chiar dacă băieții au un program solicitant. Roxana Vancea nu și-a dorit să aibă bonă, cel puțin deocamdată, pentru micuțul Zian.
“Zian are 4 ani și 1 lună acum. Face înot de două ori pe săptămână și Jiujitsu, tot de două ori pe săptămână. Milan are 8 ani și face fotbal. El a început să schieze de la 5 ani. Noi nu am avut bonă niciodată pentru Zian. În primul an a stat mama cu noi până a împlinit Zian 1 an. Sunt cuminți și mă ascultă amândoi, nu am treabă cu ei! Anul ăsta imi doresc să fim sănătoși și să avem părinții sănătoși. În rest, le facem noi pe toate!”, ne-a mai povestit Roxana Vancea.
Meniul recomandat de Roxana Vancea pentru începutul anului
Roxana Vancea nu duce grija kilogramelor în plus pentru că este o fire atletică și antrenoare de fitness. Ce ar trebui să mâncăm și ce meniu recomandă vedeta fetelor și femeilor care fac sport cu ea și nu numai?
Vancea știe exact câte mese sunt necesare pe zi și ce trebuie să punem în farfurie.
“Le recomand să aibă trei mese pe zi și două gustări pentru a crește rata metabolică.O variantă de mic dejun ar fi o omletă cu 1 avocado.La gustare: un fruct. La prânz, carne de pui la cuptor/grătar cu legume sau salată. Următoarea gustare trebuie să fie formată din câteva nuci/caju/migdale (grăsimi esențiale), iar la cină recomand un pește la cuptor / grătar cu sparaghel (sau altă legumă) sau o salată cu pui sau ton”, ne învață Roxana Vancea cum să mâncăm sănătos.