Roxana Vaşniuc i-a rupt turta fetiţei. Ce a ales de pe tavă

20 aprilie 2016 16:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

A răsunat muzica până în zorii zilei la petrecerea de un an a fetiţei Roxanei Vaşniuc. Conform tradiţiei, naşii i-au rupt turta micuţei Rose-Marie, iar invitaţii nu se mai dădeau plecaţi de pe ringul de dans. Cheful s-a prelungit până la 6 dimineaţa.

O petrecere pentru adulţi, dar şi pentru copii. Roxana Vaşniuc s-a gândit la tot şi a reuşit să-i mulţumească pe cei 70 de invitaţi pe care i-a chemat, marţi seară, la aniversarea de un an a fetiţei. Rose-Marie a avut colţul ei unde s-a jucat cu ceilalţi copii, iar când naşa i-a rupt turta a ales tot ce trebuia de pe tavă. 

Ca o adevărată domnişoară, micuţa a fost tentată de oglindă şi de ruj, semn că va fi cochetă, ca şi mama ei, dar i-a făcut cu ochiul şi o seringă. În tradiţia populară, se spune că în funcţie de obiectele pe care le alege de pe tavă i se decide şi viitorul copilului. Dacă am fi să dăm crezare, atunci fetiţa Roxanei Vaşniuc se va face asistentă medicală sau doctor.  

Printre invitaţii Roxanei s-au numărat asistentele "păcătoase" Daniela Crudu şi Ana-Maria Mocanu, dar şi proaspăta mămică Sânziana Buruiană. Fosta prezentatoare respiră acum uşurată că evenimentul a ieşit bine şi toată lumea a fost mulţumită, căci a avut mari emoţii. 

Mai multe