Roxen, rochie de 3.000 $ pe scena Eurovision 2021
Roxen va urca pe scena Eurovision, marți seară, într-o ținută specială, care a costat nu mai puțin de 3.000 de dolari.
Roxen, pe numele ei adevărat Larisa Roxana Giurgiu (21 de ani) va purta o creație Zimmermann din colecția Spring Summer 2021, care costă 3.000 de dolari.
Înainte de a intra în scenă, Roxen a declarat pentru Click!: “Înainte de a intra pe scenă îmi iau 5 minute alături de dansatori pentru a ne conecta și pentru a intra în atmosferă. Sunt mândră să reprezint România în concurs și abia aștept să vă cânt în show-ul pentru public. Universul Eurovision are o atmosferă unică la care m-am conectat din primul moment. Simt că e momentul nostru!”.
Roxen a avut probleme tehnice la repetiții
Din păcate, delegația noastră nu a fost ferită de probleme. După cazurile de COVID-19 de la hotel, au întâmpinat și probleme tehnice la repetiții. Roxen a fost nevoită să urce de două ori pe scena concursului, în cadrul repetiției pentru juriu de luni seară. Roxen a fost afectată de această situație, însă nu a renunțat. După ce organizatorii au remediat situația, reprezentanta României a avut o prestație absolut memorabilă.
Citește și:
Eurovision 2021. Trăistariu o face praf pe Roxen. «O fată oarecare cu o piesă oarecare»