Ruby bagă saloanele de înfrumuseţare în faliment! De ce nu le calcă pragul

18 februarie 2017 11:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dacă unele vedete "dorm" la salonul de înfrumuseţare, Ruby nici nu vrea să audă de aşa ceva. Artista a mărturisit de ce preferă să se îngrjească singură, acasă cu produse care sunt la îndemâna oricui. Cântăreaţa a dat toate detaliile despre ritualurile ei de frumuseţe.

Ruby, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea, sâmbătă (18 februarie), de la ora 20.00, în postura de concurentă a celui de-al unsprezecelea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!” a făcut mărturisiri surprinzătoare despre cum a ajuns să rămână acasă pentru a se aranja în detrimentul saloanelor atât de frecventate de vedetele autohtone.  

“Nu merg la saloane de înfrumusețare, pentru că sunt comodă, leneșă și nu am răbdare (râde). Prefer să îmi fac eu ce am nevoie acasă la mine, în timp ce mă uit la un serial. Nu am vreo rețetă, pe corp mă spăl și mă dau cu un unt hidratant, pe față doar mă spăl și, din când în când, folosesc o cremă hidratantă, iar pe păr pot să mă spăl și cu săpun de vase că arată la fel. Important e ca, la sfârșit, să pun balsam, altfel mi se încurcă din cauză că e prea mult”, a explicat Ruby. 

De altfel, cântăreaţa a povestit că se aseamănă mult în această privință cu mamaia ei, care o răsfață cât e ziua de mare. “Mamaie mă răsfață zi de zi, pentru că cinci zile din șapte stă la mine. Îmi face cea mai bună mâncare, cum fac toate bunicile, mă pupă și mă cocoloșește toată ziua. Eu nu simt că o răsfăț pe cât ar merita, pentru că o mare parte din timp sunt plecată de acasă. Dar atunci când sunt acasă, o scot în oraș, la mall, un loc care pe ea o impresionează de fiecare dată. De curând, am dus-o chiar la un film 4D care i-a plăcut foarte mult. Pentru ea, o femeie simplă care toată viața doar a muncit, a fost o experiență incredibilă”, mai spus solista.

Mai multe