Ruby: "M-am umplut de coşuri, scoate-mă de aici!"

26 februarie 2015 7:10   Vedete românești
Ultima actualizare:

S-a terminat viaţa de huzur pentru Ana Claudia Grigore, alias Ruby, în jungla din Africa de Sud! Concurenta show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” s-a îngrozit când a văzut că faţa ei de păpuşă, de care are o grijă excesivă la Bucureşti, este acum plină de bube.

Răsfăţata Ruby (26 de ani) n-a ştiut, cu siguranţă, la ce s-a înhămat, în momentul în care a acceptat să concureze pentru emisiunea de pomină de la PRO TV. După numai 10 zile, din cele 21, cât durează competiţia, ea a slăbit vizibil, mănâncă doar ce apucă, de cele mai multe ori doar o mână de fasole şi de orez, la început de săptămână. Iar trusa de cosmetice a fost predată, conform regulamentului producătorilor.  Rămasă fără cremele-minune în Parcul Naţional Kruger, solistei nu i-a rămas decât să se spele pe faţă cu apă de râu, Ruby fiind acum aproape de nerecunoscut. Marţi, de Dragobete, când fiecare concurentă a primit, drept bonus, farduri şi câte o oglindă, cântăreaţa a fost la un pas de leşin, când şi-a văzut chipul plin de bube şi de coşuri.

Prietena ei crede însă că erupţia a apărut din cauza celor doi cârnaţi, pe care cântăreaţa, lihnită de foame, i-a înfulecat pe nerăsuflate, acum trei zile: „Lui Ruby nu-i prieşte mâncarea, adesea se culcă flămândă, dar s-a înfruptat din cârnaţii primiţi în tabără. Ea nu s-a mai confruntat cu astfel de probleme până acum”, ne-a povestit Luana. Însă, este greu de crezut că la mijloc este vorba despre o alergie alimentară, căci iritaţia e doar pe faţă. Mai degrabă are necazuri din cauza igienei precare, dar şi a arşiţei, temperatura medie în junglă fiind de 33 de grade Celsius. Amica lui Ruby ne-a mai dezvăluit că artista a profitat din plin de răsfăţul dintr-un hotel de cinci stele, de care au beneficiat toate vedetele înainte de competiţie: “Înainte de a intra în rezervaţie, Ruby s-a lăfăit câteva zile la un hotel de lux, unde s-a distrat la piscină cu prietena ei, Gina Pistol, singura de care e mai apropiată. Nu avea probleme de adaptare când a plecat, însă sper să scape repede de problemele de pe faţă”.

Medicul estetician o sfătuieşte: "Are nevoie de creme de hidratare şi să evite săpunul"

„Condiţiile de igienă precare, temperatura, schimbarea mediului, dereglarea hormonală, dar şi alimentaţia şi stresul sunt factori care influenţează apariţia coşurilor. În urma unui consult la un medic specializat, vor stabili împreună tratamentul corespunzător. Depinde de ce fel de ten are, mixt, gras sau uscat. Eu recomand alimente bogate în vitaminele A şi E şi creme de hidratare şi protecţie sau chiar terapia vampir care hidratează foarte bine tenul. Recomand o igienă locală fără săpunuri, căci acestea conţin sodă caustică”, ne-a spus medicul estetician Chawy Youssef. 

Se iubeşte cu un dansator

După o relaţie de peste 7 ani cu managerul ei, Cristian „Oxi” Constantin, cei doi s-au despărţit. Ruby s-a îndrăgostit apoi de dansatorul Adrian Robert, care a filmat, alături de solistă, în videoclipul piesei „Stinge lumina”, lansat în 2012. Cei doi au fost protagoniştii unei scene atât de sexy încât povestea de dragoste din clip s-a mutat şi în viaţa reală. Ei sunt şi colegi de scenă, pentru că Adrian dansează cu Ruby în toate spectacolele acesteia.   

Mai multe