S-au operat la stomac, dar parcă iar s-au îngrăşat! Trei vedete care s-au rotunjit în pandemie
După ce şi-au tăiat stomacul, s-au "ascuţit", dar acum parcă s-au mai "rotunjit". Trei vedete care au avut probleme cu greutatea şi-au micşorat stomacul pentru a slăbi. Au dat zeci de kilograme jos, însă pandemia şi-a spus cuvântul!
În urmă cu opt ani, Raluca Bădulescu (46 de ani) a fost prima vedetă care a dat startul slăbitului cu ajutorul operaţiei de tăiere a stomacului. În urma acestei intervenţii, se îndepărtează 80% din stomac, iar procesul slăbirii este natural. Raluca avea înainte de operaţie 125 kg, dar la fix trei ani ajunsese să arate precum un manechin.
Cu dietă și puțină mișcare ajung din nou la kg ideale
A slăbit 70 de kilograme şi cântărea 55 kg: ”Mănânc de toate, dar câte puţin, inclusiv şaorma şi brânzeturi. Înainte aveam ficatul înecat în grăsime, acum sunt bine cu sănătatea”, a spus atunci Raluca. Acum nu mai este chiar atât de slabă, mănâncă mai mult şi a căpătat forme rotunjoare, dar după cum se poate vedea în poze, îi stă mult mai bine aşa. ”De la 125 kg, cât aveam înainte de operaţie, pe care am făcut-o în urmă cu 7 ani şi jumătate, ajunsesem la 52 de kilograme. Acum am puţin peste 60 kg, însă cu dietă şi cu puţină mişcare voi reuşi să ajung din nou la kilogramele pe care le consider ideale pentru mine”, ne-a confirmat Raluca.
În ordine cronologică, a doua vedetă din showbiz care s-a prezentat la medic pentru aceeaşi procedură, întrucât dietele şi sportul nu au dat roade, a fost Teo Trandafir (52 de ani). Vedeta de la Kanal D a ajuns la 60 kg, de la 123 kg, în doar câteva luni. În anul 2013, gazda emisiunii ”Teo Show”, difuzată de luni până vineri, de la orele 15.45, la Kanal D, a luat decizia de a-şi micşora stomacul.
“Mănânc pufuleţi când mi se face foame, biscuiţi, iar la prânz o ciorbă la bufet!”, a spus vedeta, la vremea respectivă. Acum în pandemie însă a mai trişat cu mesele şi se vede cu ochiul liber că nu mai cântăreşte 60 kg. Rochiile lungi şi largi îi ascund cât de cât colăceii şi burtica.
Şi Ozana Barabancea (51 de ani) s-a mai “împlinit” cu câteva kilograme acum, în pandemie. Lipsa activităţii şi-a spus cuvântul şi la ea. Este o mare diferenţă între ultima poză postată pe Facebook şi cea din primăvară. Celebra artistă şi jurată a emisiunii “Te cunosc de undeva”, de la Antena 1 a ales să facă o operaţie de micşorare a stomacului în urmă cu trei ani: ”Sunt atât de fericită că am redevenit tânără, feminină şi finuţă! De la 128 kg, unde de abia încăpeam în ecran, am ajuns o fineţe de femeie”, a spus cântăreaţa. După ce în iunie 2017 şi-a micşorat stomacul, Ozana Barabancea a ajuns să dea jos circa 60 de kilograme. Acum ea are 68. ”Mănânc de trei ori pe zi, din cinci în cinci ore. Important este să nu beau nimic în timpul mesei”, spunea artista pe atunci. Acum se pare că porţiile s-au dublat.
„Când se optează pentru această metodă, e nevoie de consiliere psihologică pentru a se menţine un stil de viaţă sănătos şi supraveghere de către un medic specialist în nutriţie, diabet şi boli metabolice, care poate schimba stilul de viaţă. Problema constă în faptul că nu se intervine deloc în stilul de viaţă", explică Simona Carniciu, medic diabet, nutriţie şi boli metabolice.