S-au pozat din nou după juma’ de secol
Florin Piersic sau ”Mărgelatu” a iubit cu patimă în tinereţe. Prima lui mare dragoste a fost actriţa Tatiana Iekel, care i-a dăruit un băiat, pe Florinel. Au divorţat în 1974, dar au păstrat o prietenie strânsă. Cei doi s-au bucurat de revedere şi la evenimentul de la Cluj.
Actorul, care a ajuns la onorabila vârstă de 80 de ani, este însurat cu Anna Török, din 1993, însă a mai bifat două căsnicii, cu Tatiana Iekel, şi cu Anna Szeleş, ambele dăruindu-i câte un fiu, pe Florinel, respectiv pe Daniel. Dragostea pentru cele două foste neveste a pălit în timp, despărţirea a fost inevitabilă, dar Florin le-a ajutat mereu la greu, ba chiar le vizitează de dragul copiilor.
Joi seara, maestrul scenei româneşti a avut parte de o reîntâlnire emoţionantă, la TIFF, Festivalul Internaţional de Film Transilvania, desfăşurat la Cluj. El şi Tatiana Iekel, acum în vârstă de 83 de ani, s-au îmbrăţişat cu drag, au stat de vorbă, ca doi prieteni vechi, şi s-au fotografiat împreună, într-o ipostază asemănătoare celei de acum 56 de ani, când îşi trăiau povestea de dragoste. S-au mai văzut însă şi în luna martie, la Gala Premiilor Gopo, de la ”Teatrul Naţional”, din Bucureşti. Pe Tatiana a cunoscut-o la Paris în 1958. S-au căsătorit în 1960, dar s-au despărţit în 1974. Actriţa a susţinut adesea că Florin n-a fost bărbatul unei singure femei, îndrăgostindu-se de toate colegele din filme.
Este mama lui Florin Piersic jr
Florin Piersic are doi fii. Tatiana Iekel este prima femeie care l-a făcut tată pe marele actor. Rodul iubirii lor este Florin Piersic Jr. (47 ani), şi el un apreciat artist. Anna Szeles i-a dăruit şi ea un băiat, pe Daniel (40 ani), ei locuind peste hotare, în Ungaria şi în Austria.