Sacrificiile lui Trașcă pentru un fund mai mare. Cinci ore în operație
Simona Trașcă face orice pentru a arăta cât mai bine. Trece prin nenumărate operații, ține diete de slăbire sau de îngrășare, se tatuează și își pune cercei pe unde apucă, doar-doar ar arăta așa cum visează.
Cea mai recentă ispravă a Pamelei de România este intervenția la fund, pentru care s-a îngrășat 10 kilograme. Și-a dorit un posterior mai mare, iar pentru asta a îndurat cinci ore de operație, marți, 10 mai.
Deși era programată cu o zi înainte, Trașcă și-a dat în petic, întrucât nu a făcut analizele premergătoare operației și nici nu își luase banii la ea, așa că a fost nevoită să revină a doua zi. Plină de frică, de dorință și de emoții, Simona a izbucnit în lacrimi chiar înainte să intre în sala din care a ieșit cu un fund nou.
"Mi-e frică rău de tot acuma, jur! Îmi fac și buzele acum. Nu mai știu la a câta operație sunt. Mi-am făcut vreo patru la sâni, la nas mi-am făcut fără număr, nu puteam să respir. Doamne ajută-mă să fac ravagii vara asta la piscină, i-a declarat Pamela de România reporterei de la "Un show păcătos", înainte de a pleca la spital.
Chiar după ce a ieșit din sala unde a stat cinci ore, Simona a primit un buchet de trandafiri roșii de la un admirator. Primul apel telefonic l-a făcut către fiul său, pe care l-a asigurat că este bine.
"Mă simt foarte bine. Nu mi-am văzut fundul, dar sunt sigură că e bine. Fiul meu a venit şi m-a făcut foarte fericită pentru că e cel mai scump lucru pe care-l am în viaţa asta. Am primit un buchet de trandafiri din partea unui fost iubit, cu care am fost timp de trei ani", a declarat Simona Traşcă la "Un show păcătos", de la Antena 1, de pe patul de spital.