Salman Khan e gata s-o ceară de soţie pe Iulia Vântur

13 decembrie 2015 22:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

Salman Khan, te însori cu Iulia Vântur anul viitor? Aceasta este întrebarea la care aşteaptă acum răspuns fanii actorului indian. Şi asta pentru că acesta anunţase că doar verdictul în cazul accidentului mortal, provocat în urmă cu 13 ani, îl împiedica să facă marele pas.

”Mă voi gândi la căsătorie după ce instanţa va da verdictul. Dacă decizia este împotriva mea, mă voi căsători abia după ce voi ieşi din închisoare”, asta ar fi declarat  Salman Khan (49 de ani) în 2012.  Iar duminică, 13 decembrie, jurnaliştii indieni i-au adus aminte de cuvintele spuse atunci. Actorul a scăpat de grija anilor pe care i-ar fi putut petrece în puşcărie, fiind achitat de către instanţă, iar nimic nu-l mai împiedică acum să-şi vadă liniştit de carieră şi de familie.

Şi cum Iulia Vântur (35 de ani) este alături de el şi se pare că nu se mai feresc nici să se afişeze în public, presa indiană o vede deja pe româncă drept doamnă Khan. Mai ales că s-a integrat foarte bine în familia actorului şi este nelipsită de la evenimente importante din viaţa lor. De curând, ea a participat la petrecerile date pentru aniversarea ”socrilor” ei. Iulia se simte atât de bine în India şi nu dă semne că ar pleca prea curând, mai ales că urmează un alt eveninment important pentru ea şi familia iubitului ei.

În  27 decembrie, chiar de Sfântul Ştefan, Salman Khan împlineşte 50 de ani. Şi nu ar fi numai asta. Românca nu ar mai avea nici motive să se grăbească să se întoarcă în ţară. Ar fi renunţat la contractul cu PRO-ul pentru show-ului ”Ferma Vedetelor”, emisiunea care se va întoarce pe micul ecran în primăvara lui 2016. Chiar dacă  nimeni nu a confirmat ”dispariţia” vedetei din  următorul  sezon al emisiunii, producătorii ar fi avut grijă să organizeze deja un casting pentru înlocuirea Iuliei. Dintre toate vedetele chemate la probe, favorită pentru postul de prezentatoare ar fi Adela Popescu. 

5 motive pentru care s-ar trage clopote de nuntă

1. Salman Khan este liber să-şi vadă de familie. A scăpat de puşcărie. 

2. Starul indian nu se mai fereşte să se afişeze în public cu românca

3. Iulia a intrat deja în graţiile viitorilor socri. Conform tradiţiei, Salman Khan nu se poate însura fără acordul lor. 

4. Iuliei i se caută înlocuitoare în ţară, la “Ferma vedetelor” (PRO TV), semn că are de gând să rămână în India.

5. Milioane de fani o numesc deja pe frumoasa româncă “Doamna Khan”.

Mai multe