Sanda Ladoşi, băgată la puşcărie din cauza soţului?

28 noiembrie 2017 21:01   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cântăreaţă, dar şi director adjunct la Circul de Stat ”Globus”. În astfel de ipostaze o cunoaşte o ţară întreagă pe Sanda Ladoşi. Dar iată că soţul ei, Ştefan Tache, a băgat-o şi în afaceri şi a numit-o administratorul sau asociatul mai multor firme certate cu legea. Aşa a ajuns Sanda Ladoşi să dea declaraţii, marți, 28 noiembrie, timp de 10 ore, la DIICOT.

Dramă în familia Sandei Ladoşi. Celebra cântăreaţă, în vârstă de 47 de ani, s-a trezit la 6 dimineaţa cu mascaţii la uşă şi, împreună cu soţul, a fost dusă la audieri la sediul DIICOT. Sanda nici n-a ştiut ce se întâmplă cu ea şi n-a apucat decât să sune bona pentru a veni mai repede să aibă grijă de cei doi copii: Bogdan (10 ani) şi Ioana (8 ani). 45 de persoane au fost duse la audieri, dintre care 17 au calitatea de suspect. Despre ce este vorba?

Procurorii anticorupţie spun că, în perioada 2008-2014, Sanda Ladoşi a aderat şi a sprijinit un grup infracţional organizat, acuzat de spălare de bani şi de faptul că a înşelat instituţii de credit. Din acest lanţ făcea parte soţul ei, Ştefan Tache (63 de ani), şi asociatul acestuia, Cristian Ilie, iar ea era numită administrator sau asociat în mai multe firme. Vorbim despre S.C. RESOC CONSTRUCT S.R.L, prin intermediul căreia s-au spălat banii.

”În luna aprilie 2008, la intervale diferite de timp, în calitate de asociat/administrator sau împuternicit a primit sume de bani în conturile societăţilor comerciale în care avea calitate, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în scopul ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestora”, spun procurorii. În total este vorba despre aproape 400.000 de lei.

Era paravan pentru afaceri dubioase

Bărbatul artistei are şi el în cârcă o sumedenie de acuzaţii, care mai de care mai grave: constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată. Doar că el a acţionat în calitate de administrator sau asociat în cadrul altor firme şi “a produs o pagubă de peste 4 milioane de lei. Totodată, a primit sume de bani în contul societăţilor comerciale în care avea calitate şi le-a transferat mai departe în conturile altor societăţi comerciale controlate de grupare cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în scopul ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestora”, arată procurorii DIICOT.În jurul orei 16.00, cântăreaţa a ieşit de la audieri şi părea să poarte “brăţări” la mâini când a fost urcată într-o dubiţă. Conform precizărilor venite ulterior, cântăreaţa a fost condusă la birou pentru a lua nişte acte cerute de procurori, iar la întoarcere a aflat că poate pleca liniştită la copiii ei. ”Situaţia mi se pare stupidă, dar lăsăm ancheta să se desfăşoare. Nu am fost implicată, doar cu nume, dar nu am semnat. Multă lume are firme”, a declarat Sanda Ladoşi, în faţa DIICOT. Soţul, Ştefan Tache, a rămas însă în instituţie şi probabil că în cazul lui verdictul va fi cu totul altul.

A mai fost arestat pentru 3 luni şi eliberat pe motive medicale

Ştefan Tache a mai avut probleme cu legea şi în 2013 când a fost acuzat că păstorea 18 firme din trei domenii de activitate, prin care a făcut evaziune fiscală de 4 milioane de euro. A fost arestat preventiv şi a stat după gratii trei luni, după care judecătorii au decis ca bărbatul să fie cercetat în libertate, pentru că suferea de inimă.

Colegii de la Circul Globus o ştiau la filmări

Sanda Ladoşi este director adjunct al Circului de Stat ”Globus”, însă colegii nu au ştiut motivul real pentru care vedeta lipseşte astăzi de la serviciu.”Am vorbit cu ea la telefon acum câteva minute şi mi-a spus că este la nişte filmări, fără să-mi precizeze unde”, ne-a declarat Bogdan Stanoevici, directorul general al circului.

Mai multe