Sanda Ladoși, parastas de 6 luni pentru Bogdan Stanoevici. "Nu a fost auzit, lumea nu a înțeles”. Fosta soție i-a dus cenușa în Franța

13 iulie 2021 21:22   Vedete românești
Ultima actualizare:

Au trecut șase luni de la moartea tragică a lui Bogdan Stanoevici. Sanda Ladoși, care a fost prietenă și colegă cu regretatul actor, nu poate depăși nici acum șocul morții acestuia. Cântăreața i-a făcut actorului o slujbă de pomenire de șase luni și a împărțit pachete cu mâncarea care-i plăcea. Artista a publicat și un mesaj emoționant.

Vestea morții lui Bogdan Stanoevici a căzut ca un trăsnet în 12 ianuarie 2021. Actorul, în vârstă de 62 de ani, a fost inițial depistat cu COVID-19 și internat la Spitalul Sf. Pantelimon, dar starea sănătății sale s-a agravat din cauza unei infecții nosocomiale pe care a luat-o în spital. Pe 24 decembrie 2020, Bogdan Stanoevici a fost preluat de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală și transferat la Institutul Inimii din Capitală, unde echipa coordonată de prof. dr. Șerban Bubenek a făcut tot posibilul să-l salveze, dar a fost prea târziu. Moartea lui Bogdan Stanoevici i-a șocat pe cei care l-au cunoscut. Sanda Ladoși, colega sa de la Circul Globus, unde au format împreună o echipă managerială, nu-și revine nici acum din șocul pierderii unuia dintre cei mai buni prieteni. La șase luni de la moartea actorului, solista a postat un mesaj sfâșietor în memoria acestuia.

“Am cunoscut odată un om. Aparent un suflet zburător, dar în esență unul fără egal. Între noi s-a legat o comunicare doar din priviri. Am reușit împreună să atingem realizări ceea ce nici noi nu credeam că suntem în stare. Dacă dau timpul înapoi văd mâna lui Dumnezeu. Într-un timp scurt s-au petrecut împliniri mari. Sunt un om fericit că am avut șansa să fiu alături de el și să creăm împreună. Blând, cald, impecabil orator, iubitor de oameni, aproape princiar prin atitudine, veșnic cu zâmbetul pe buze chiar dacă viața dădea cu el de pământ. Mereu acolo dacă aveai întrebări, probleme și, ca prin minune, dacă stătea în puterea lui le rezolva. Avea ceva angelic în vorba lui, în faptele lui, de aceea cred că Dumnezeu l-a ales. Regret profund că nu a fost auzit, că lumea nu a înțeles, deși mesajul era foarte clar. Timpul va dovedi că mare dreptate a avut, dar că lumea este prea speriată și oarbă. De șase luni nu mai este cu noi, dar încă vorbele sale îmi vibrează în suflet și greu înțeleg retragerea lui. Dumnezeu să te odihnească Bogdan, acolo unde ești, poate lumea e mai blândă, mai înțelegătoare, acolo poate ai găsit în sfârșit liniștea ce prea puțin ți-a fost dată pe pământ. Să știi că lumea nu te-a uitat. Lumea te iubește, noi te iubim și ne gândim cu dor la tine. Zbor lin în eternitate, Bogdan Stanoevici! Să nu ne uiți!”, a scris Sanda Ladoși, pe pagina ei de Facebook. La începutul lui noiembrie 2020, Bogdan Stanoevici declara că nu poartă mască de protecție împotriva infecției cu noul coronavirus, pentru că este ”sănătos”.

I-au dus cenușa în Franța!

Artista a făcut sâmbătă, 10 iulie, o slujbă de pomenire în memoria actorului la Biserica Logofăt Udriște din Capitală, unde a împărțit pachete cu mâncarea preferată a acestuia, alături de alți colegi ai actorului. Sanda Ladoși și-ar fi dorit să poată să meargă să-și plângă prietenul la cimitir, însă trupul actorului a fost incinerat la crematoriul Vitan Bărzești, iar cenușa a fost dusă în Franța, de către fosta soție. „M-a șocat pierderea lui. Țin și acum la el, îi păstrez vie memoria. I-am făcut slujba de pomenire de șase luni, am împărțit pachete cu ceea ce-i plăcea. I-am ținut și o să-i țin toate pomenile, pentru că așa îmi spune sufletul că trebuie să fac. A fost un act de egoism din partea mamei fiului lui. Am încercat să-i opresc, nu s-a putut. S-a greșit, nu au ținut cont că el era un bun al românilor. Nu i-au respectat dorința, cenușa lui a fost dusă în Franța. Bogdan se întorsese în România, aici visa să trăiască”, a spus Sanda Ladoși, pentru Impact.ro.

Ultimele roluri, în seriale tv 

Bogdan Stanoevici a fost ministrul Românilor de Pretutindeni în Guvernul Victor Ponta, manager al Circului Globus și candidat la alegerile prezidențiale din 2019. Bogdan-Dragoș-Aureliu Marian-Stanoevici s-a născut în București, în data de 22 ianuarie 1958. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din Capitală. Ultimele sale roluri au fost în seriale, la Antena 1, "Fructul Oprit" (2018) și "Sacrificiul" (2019), însă numele lui se leagă și de producții importante din cinematografia românească, precum "Eu, tu și Ovidiu" (1977)", "Trandafirul galben" (1981), "Secretul lui Nemesis" (1985), "Noi, cei din linia întâi" (1986), Sania albastra (1987), "Cel ales" (2015), "Portretul luptătorului la tinerețe" (2010), "Boeing, Boeing" (2013) etc.

Citește și:

Viața nefardată a lui Bogdan Stanoevici, actorul răpus de virusul în care nu credea. Nu s-a însurat din iubire, dar diviniza femeile

Secretele lui Bogdan Stanoevici. De ce a plecat din România, în plină glorie: "Gestul lui Beligan m-a deranjat foarte tare"

Mai multe