Sânii Loredanei Chivu i-au șocat pe internauți: „S-ar putea să-ți crape”
Loredana Chivu (27 de ani) este înnebunită după operațiile estetice, dar a ajuns să se „tuneze” atât de mult, încât aspectul ei fizic pare extrem de artificial. Ultimul ei selfie a băgat spaimă în cei care o urmăresc pe rețelele de socializare.
Loredana a vrut să fie din nou sexy pe Internet, așa că s-a pozat într-o rochie neagră foarte decoltată, pentru a-și pune în evidență sânii uriași, de care este tare mândră.
Efectul a fost, însă, unul contrat, pentru că sânii ei arată mai pompați ca niciodată. Nu doar că aceștia tind să iasă din orice rochie sau bluză pe care o poartă, dar cine se uită mai atent la „dotările” ei siliconate, are impresia că stau să explodeze.
„În loc de sâni ai două mingi. Nimic atrăgător! Două baloane!”, a fost unul dintre comentarii, iar un alt internaut i-a atras atenția: „Ai cam exagerat cu bustul, s-ar putea să-ți crape!”