Săvuică, copilot în Ferrari
Se ia o blondă superbă şi se urcă într-o maşină puternică.
Iată poza perfectă! Dana Săvuică (45 de ani) n-a putut să stea departe de Ferrariul 458 care a “încins” Transfăgărăşanul la începutul acestei săptămâni.
Fostul iepuraş Playboy a fost impresionat de bijuteria roşie, dar şi de Fabio Barone, proprietarul maşinii care, culmea, nu este pilot profesionist. El a vrut să vadă în cât timp poate parcurge drumul şerpuit dintre Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, iar performanţa sa a uimit o lume întreagă: 15 kilometri în 9 minute şi 13 secunde, cu o viteză de până la 220 km pe oră. O maşină obişnuită face acelaşi drum în circa 20 de minute. “Am avut parte de o experienţă extraordinară pe Transfăgărăşan! Spre Bâlea Lac, acolo unde Fabio Barone a testat puterea bolidului său, eu am fost singura persoană acceptată ca şi copilot. Experienţa mea a fost filmată live, dacă vreţi să vedeţi cum e să mergeţi într-un Ferrari cu 220 km/h”, ne-a povestit Dana Săvuică.