Scandalul continuă după Vocea și X-Factor! Mirabela Dauer dă totul pe față: «O mare dezamăgire»
Show-urile de talente “Vocea României” (PRO TV) și “X-Factor” (Antena 1) şi-au desemnat câştigătorii, în finalele de pe 14 decembrie, respectiv 23 decembrie, însă ecourile nu s-au stins nici acum. Iar asta pentru că ambii artişti, care au plecat acasă cu câte 100.000 de euro, au iscat polemici aprinse în rândul fanilor, controverse şi reacţii acide chiar şi din partea vedetelor care au urmărit show-urile la TV.
Scandal după finala “Vocea României”, difuzată de PRO TV pe 14 decembrie, şi în urma căreia câştigător a fost desemnat tânărul Bogdan Ioan (28 de ani). Controversele nu s-au stins nici acum, în preajma Sărbătorilor. Elevul lui Smiley a reuşit să se facă remarcat şi reţinut datorită unor reprezentaţii pe muzica regelui pop Michael Jackson, reuşind să îl imite unu la unu pe regretatul artist internaţional. Memorabilă a fost interpretarea piesei “Earth Song”, de la audiţiile pe nevăzute, însă Bogdan a mizat pe Michael şi în finală, unde a cântat “Billie Jean”, singur, „I want to spend my lifetime loving you”, împreună cu Feli, și „În lipsa mea”, alături de Smiley.
Faptul că Bogdan Ioan s-a prezentat ca o copie la indigo a lui Michael Jackson a împărţit publicul în două, iar după ce a fost desemnat căştigător, o mulțime de reacţii pro şi contra, deopotrivă, au curs ca o avalanşă în mediul online. Pe pagina de Facebook a emisiunii “Vocea României”, fanii și-au spus nemulțumirile: „A fost concurs de dans mai bine zis, cine a dansat mai bine a câștigat”, „Bogdan merita premiul de popularitate, nu și trofeul”, „Când cântă cover-uri dupa Michael Jackson e in elementul lui. Da, îl imită, și ce? Câți dintre cei care mor de invidie îl pot imita pe Michael?”, sunt doar câteva dintre miile de reacții din online.
Mirabela Dauer: „Oricare dintre cele trei fete meritau trofeul”
Nici vedetele nu au stat deoparte și și-au spus părerea pe Facebook. Una dintre cele mai virulente reacții le-a avut Mirabela Dauer, despre care se știe că spune lucrurilor pe nume, fără menajamente. “Finalul acestui sezon de «Vocea României» s-a terminat pentru mine cu o mare dezamăgire. Și sunt convinsă că nu doar pentru mine. Eu sunt un om căruia îi place dreptatea. Nu spun că marele câștigător nu este un băiat simpatic, talentat și carismatic. Spun doar că cele 3 contracandidate pe care le-a avut au fost vizibil mai bune. Nu are rost să ne ascundem după deget și să nu recunoaștem ceva evident. Vorbind strict despre VOCE, oricare dintre cele 3 fete meritau trofeul! Iar fiind vorba despre un show al cărui slogan este «Doar VOCEA contează», mă așteptam ca doar ea să conteze! Din păcate însă, nu a fost așa! Capul sus, Dora, Mădălina și Alma! Sunteți artiste în adevăratul sens al cuvântului, iar steaua voastră va străluci mai tare decât îndrăzniți să visați! Sunt sigură de asta!”, a scris Mirabela Dauer (71 de ani) pe Facebook, o voce îndreptățită să aibă păreri, având în vedere cariera ei spectaculoasă, în muzică, de peste 5 decenii. În finală, Bogdan Ioan s-a luptat cu Dora Gaitanovici, eleva Irinei Rimes, cu Alma Boiangiu, antrenată de Tudor Chirilă, și cu Mădălina Coca, eleva Andrei.
Cine e Bogdan Ioan, câştigătorul de la “Vocea României 2018”
Bogdan Ioan vine din Constanța și a studiat Arhitectura la Iași. A făcut dans sportiv de performanță până la 17 ani. Fiind fan Michael Jackson, a început să-i învețe mișcările și să învețe să cânte. Zilnic repetă peste 7 ore și, fiind impulsionat de prietenii lui, a început să ia și lecții de canto. Cu toate că a început cu acest stil, Bogdan și-a dorit întotdeauna să demonstreze că poate interpreta și piese din alte registre muzicale și a reușit să facă acest lucru la “Vocea României”, shoe care i-a adus un premiu de 100.000 de euro. ”Sunt foarte fericit. Mă bucur că oamenii au crezut în mine, le datorez totul și le promit că mă voi apuca serios de studiu. Vreau să fiu din ce în ce mai bun, îmi doresc să am piesele mele și să ne întâlnim în concerte live, să fim mai aproape. E ceva extraordinar pentru mine, vă mulțumesc din suflet”, a declarat Bogdan Ioan la finalul concursului de la PRO TV.
Controverse și la „X-Factor” după ce Bella Santiago, din Filipine, a câștigat marele trofeu
Duminică, 23 decembrie, la Antena 1 se juca marea finală a show-ului “X-Factor”. Câștigătoare a ieșit Bella Santiago (28 de ani), filipineza cu poveste de viață emoționantă, care a fost nevoită să-și lase fiica de 7 ani în Filipine, împreună cu mama ei. Eleva Deliei a impresionat încă din audiții, momentele ei devenind virale și adunând milioane de vizualizări pe YouTube. Dacă atunci cu toții o lăudau și o dădeau câștigătoare, lucrurile s-au schimbat după ce tânăra a câștigat cu adevărat premiul de 100.000 de euro. Cele mai multe nemulțumiri au avut legătură cu faptul că Bella nu este româncă, deși s-a căsătorit recent cu iubitul ei, român get-beget, că s-a evidențiat și cu povestea lacrimogenă, nu doar cu vocea, că este prea experimentată pentru un astfel de concurs de talente, ea activând în showbiz alături de trupa Jukebox.
Bella a anunțat că o parte din banii câștigați o va folosi pentru ajutorarea unor copii orfani, iar cu restul va încerca să-i asigure un viitor, în România, fiicei ei. Momentan, Bella se află în Dubai, unde are un concert, iar în luna martie se va duce în Filipine, la fiica ei.