Schimbare-șoc pentru Lidia Buble după prima ieșire oficială cu Răzvan
A anunţat că nu este dispusă să facă schimbări radicale de fizonomie, că nu vrea să-şi taie nasul sau să-şi modifice sânii, dar iată că iubita lui Răzvan Simion tot a schimbat ceva! Lidia Buble și-a surprins fanii cu o imagine-șoc.
Interpreta hiturilor „Noi gândim la fel” şi „Le-am spus şi fetelor” s-a gândit să facă o schimbare de look. Asta după ce Lidia Buble îşi anunţase fanii prin intermediul ziarului Click! că nu este adepta operaţiilor estetice şi că nu vrea să-şi opereze nasul sau orice parte a corpului.
„Nu voi face niciodată operație la nas. Eu așa sunt înzestrată de la Bunul Dumnezeu, iar cu nasul ăsta mare reușesc oricând și oriunde. Viața este frumoasă și așa! Îmi iubesc nasul, are personalitatea lui, mă reprezintă în totalitate”, după cum spunea Lidia.
Dar iată că la câteva zile Lidia a făcut totuşi o schimbare. Şi-a vopsit părul roz, intrând astfel în categoria solistelor care au recurs la această schimbare, precum Delia sau Andreea Bălan. Solista şi-a postat o fotografie cu noua culoare pe o reţea de socializare şi şi-a întrebat fanii dacă le place. Dacă cei mai mulți i-au lăudat curaju, au fost și voci care au criticat-o. ”Te-ai prostit și tu ca celelalte”, i-a reproșat o tânără.