Scrisoarea emoționantă a Paulei Seling pentru fiica ei adoptată: „Ai venit când credeam că lumea nu ne mai poate surprinde”. Elena a împlinit 12 ani

18 februarie 2026 10:20   Vedete românești

Elena, fiica Paulei Seling, a împlinit 12 ani. Cu această ocazie, solista a publicat în mediul online o scrisoare emoționantă, în care a descris bucuria imensă pe care o poartă în suflet de când acesta face parte din familia ei.

În urmă cu nouă ani, Paula Seling și soțul ei, Radu Bucura, au adoptat-o pe Elena, iar această decizie le-a schimbat viața în totalitate.

Pe 15 februarie, de ziua adolescentei, artista și-a deschis sufletul și a povestit cum aceasta i-a umplut inima de o fericire dincolo de cuvinte: 

„Copilul meu drag, sufletul meu, cea mai mare bucurie și cea mai frumoasă realizare a vieții mele. Ai venit în viețile noastre atunci când credeam că lumea nu ne mai poate surprinde cu nimic. Și totuși… ai apărut tu, cu râsul tău colorat, cu inima ta mare, cu îmbrățișarea ta plină de iubire care știe să aline fără cuvinte.

Ai venit cu privirea ta adâncă, cu ochii tăi mari și curați, în care am descoperit învățături și emoții pe care nu știam că le pot simți vreodată. Ai venit ca o pasăre mică, imaculată, caldă și sinceră.

Ai venit ca un soare. Tu ești un soare! În fiecare zi în care îți construiești personalitatea, în fiecare pas în care devii mai sigură, mai puternică, mai frumoasă pe dinăuntru și pe dinafară, eu mă bucur ca un copil”, a transmis Paula Seling pe Instagram.

Lecțiile pe care Paula Seling le-a învățat de la fiica ei 

Pentru Paula Seling, fiica sa reprezintă și un model de viață. Aceasta i-a oferit lecții prețioase despre iubire, bunătate, entuziasm și curaj:

„Mă uit la tine și învăț ce înseamnă curajul curat, bunătatea autentică, entuziasmul adevărat. Îți mulțumesc, Elena mea, că m-ai ales să îți fiu mamă. Îți mulțumesc că m-ai învățat să iubesc mai mult decât credeam că știu să iubesc”, a precizat artista.

De asemenea, Paula a rememorat cu nostalgie și prima zi de naștere a Elenei petrecută împreună. Ea și-a amintit cât de emoționant a fost acel moment în familia lor:

„Azi, în urmă cu nouă ani, a fost prima ta zi de naștere în noua ta familie, ziua în care viața noastră a primit un sens mai profund. Ziua în care cerul nostru s-a luminat altfel”, a mai scris ea.

În final, artista i-a promis că, indiferent unde o va purta viața, va fi mereu alături de ea:

„La mulți ani, copil bun și frumos. Să îți fie viața o bucurie continuă. Să atingi toate stelele pe care zborul tău le poate cuprinde. Și să nu uiți niciodată că, oriunde vei merge, inima mea va fi mereu acasă pentru tine. Te iubesc cum nu credeam că știu să iubesc. La mulți ani, fericiți!”, a mai precizat Paula. 

Mai multe