Scrisorile lui Stanca: Dragă Adrian Enache,

Știi, bănuiești chiar, că orice eveniment din viața ta nu-mi este indiferent. Și am comentat uneori cu subiectivism, alteori cu ironie, compasiune, invidie multe din faptele care te priveau. Numai că, în cazul atacului asupra fetiței tale m-am abținut. Fiindcă, iată la fel ca-n cazul cu cancerul al lui Mihai Leu, nu am știut cum să reacționez, ce să spun, cu ce să ajut. Că, la sfaturi, e domeniul în care se pricepe tot fraieru’.

Mă bucur aflând recent din media că s-au rezolvat unele probleme majore, în delicatul caz al superbei tale copile: condamnarea animalului, încasarea despăgubirii etc.Pe mine, bănuiesc că pe tine și mai abitir, mă privește starea copilului. Zic, mă refer la fata aia frumoasă, talentată, care pe lângă toate cele este fata ta. Și gata! Nu zic însă de animalul ăla, bestia aia nenorocită, care atacă o fată cu cuțitu-n mână... Uite, așa ajungem rasiști și xenofobi, din cauza unora ca ei...și pe urmă tot ei se plâng pe la organe internaționale - ei, nu noi! - că avem ceva împotriva lor. Păi, cu asemenea exemplare criminali, tâlhari, violatori, ce ar vrea? Să-i și pupăm în dos...? Că-mi ies din sărite...A mai făcut de râs și comunitatea libaneză plină de oameni cumsecade.

Slavă Domnului că Diana ta a depășit șocul, a trecut peste cel mai mare hop dintr-un asemenea caz; că și-a revenit moral, a rămas un om normal, care râde, zâmbește, e tristă, plânge și tot florilegiul de reacții umane normale fără tulburări... Și că handicapul fizic cauzat de animal e minor, chiar dacă îi afectează cum spun medicii, două degete. Nu-i mare problemă. Vorba lu’ mamaie, ”putea să fie și mai rău”.

Dar eu mă mai gândesc și la tradiționala, populara, ancestral, mai ales mioritica cârcoteală națională (”…c-are oi mai multe…”) și le văd deja pe duodene - iaca, tot un fel de corpi cavernoși, dar din stomac… – cum zic cu invidie idioată: da mă, dar a rămas cu o casă, a luat 50.000 de euro… Și îmi vin acum în cap o așa serie mare de cuvinte interzise măcar de bunele maniere, încât sunt nevoit să mă abțin. Oricum, trebuie spus oligofrenilor roși de pizmă doar atât: Să vă dea Domnul și vouă suma asta, cu același sacrificiu…Aferim!