Scrisorile lui Stanca / Dragă Adrian Năstase,
La mulţi ani! Ne ştim de prea multă vreme ca să mă ascund de gânduri.
De când tu erai student, iar eu ziarist. Ne-am intersectat, ne-am respectat, am fost la ceaiuri împreună, atunci la tinereţe. Erai un băiat educat, elegant de succes... ne plăcea "Owner of a Lonely Hurt". Mai ţii minte cheful de la Snagov de ziua lui Viorel? Dimineţile ne intersectam în drum spare slujbe, prin dreptul Cişmigiului, ne salutam cordial, schimbam vorbe. Vremea s-a scurs, a venit Revoluţia, eu am fost reţinut o noapte: aceea... când am ieşit, tu erai deja în guvernul provizoriu, pe la comisia externă propus de domn' Tache.... Când ai ajuns ministru de externe mi-ai acordat un interviu amplu la Expres Magazin.
Nu ştiu de ce apoi te-ai răcit, deşi ai mai avut un puseu venind pe la o emisiune de "europene" şi gata, ai dispărut! Când m-ai revăzut după aproape şase ani, la vernisajul Vasile Grigore, m-ai întrebat dacă am fost plecat din ţară. Ţi-am spus că, nu eu, tu ai fost plecat: ai fost premier...
Ei bine, pe vremea premieratului nimeni nu mai era ca tine; te credeai zeitate, poate ajutat şi de doamna ta care te adula; erai, cu chipul tău angelic, un dictator mut şi surd. Acaparasei tot: râul, ramul. Partidul matale a dat cei mai mari monştri bugetofagi: Mitrea şi al lui neculaiciuci, Micki, Hrebe, DIP, care a dat rezervele de ţiţei ale ţării ca de la mama lui... baronii locali, copiile tale băştinoase... Nu mai vorbesc.
De astea a profitat El să ne păcălească. Să te doboare. Să se cocoaţe în capu' statului. Tu şi cupiditatea ta l-au ajutat. Şi, aşa în opt ani, în care tu ai fost chinuit ca hoţii de cai, El a devenit un monstru mai mare decât ai fost tu. Problema e simplă: între el şi tine. Dar sub voi este un popor, Adrian! Care a suferit şi care mai suferă.
Ce a declanşat El acum e o urgie de care însuşi va pieri. A deschis cutia: şerpii nu vor mai avea discernământ, vor muşca la întâmplare. Mie, apolitic mi-ar plăcea, în masochismul meu onanist, să văd un canagiu al politrucilor: norodul în haite înfruptându-se din jambaane de baroni locali... Ce sânge va fi, ce festin!... Şi, cu ea, cu Ţara ce va fi? Dă-o dracu', ştie ea să rabde de foame, de sete şi de umilinţă, are un exerciţiu milenar. Degeba spun istoricii altceva, că Ştefan, că Mircea, iaca excepţii de câteva zeci de ani, mare chestie! Aşa gândiţi voi satrapii din cap de stat.
Stilul Lui e deja cunoscut: ochi pentru ochi. Şi nu uită. Nu iartă. De mult a rămas singur. Nu are prieteni, are simbriaşi. Gras plătiţi. A terfelit tot: de la ziarişti profesionişti, la intelectuali "anticomunişti, cărtăreşti nobeliţi, liiceni patapieviciţi în fund... A cumpărat tot. Oameni, conştiinţe, inteligenţe... Are la perfecţie arta derizoriului, a târârii în noroi. Ivan Cel Groaznic, ţarul Ivan. La ei am mai aflat asemena cruzimi. Cred că-l inspiră. Acum îmi explic acel "L" palatal tipic rusesc din pronunţia lui. El îi trădează sângele slav-asiatic. Şi cruzimea...
Ai vrut să te sinucizi. Din onoare. Din orgoliu.Din laşitate. Din cedare psihică. Nu era bine dacă reuşeai. Nu era omeneşte. Corect e să-ţi duci crucea până la fine... trăieşte şi luptă! Acum, El a greşit: te-a făcut erou. Dacă eşti, arată-i ce poţi! Trezeşte-te, Gheorghe!
Trezeşte-te, Adriane!
George Stanca, pamflet