Scrisorile lui Stanca: Dragă Adrian Păduraru...
Știu că pe când lucram în presa scrisă, aia de tip vechi, exasperasem de câte ori te găseam în preferințele tineretului feminin. Tineretelor. Mărturisesc, dintr-o prejudecată bine justificată nu mă uitam, decât în mod excepțional, la filmele românești. Vara la Costinești. La festival. Știi și tu de ce… Tezismul feroce. Lipsa de realism. Artificialismul comunistoid livrau o scârbă metafizică… Parcă toate aveau un regizor: tov Dulea…cel de tristă memorie ideologică. Revendicat direct din stirpea unor Iosifi. Stalin și Goebbels…
Așa că, tu erai un idol real al fetelor valahe, iar eu nu știam. Promovat cu produsul Corjos - Șovu, ”Declarație de dragoste”. Precursor de succes al ”Liceenilor”. Mărturisesc, eu am văzut ”Liceenii” abia prin ‘90. Tot la Costinești…
Dar, apoi, viața ne-a adus împreună. Pe la diverse spectacole oenologice, spectacole de teatru, film, televiziuni. Așa am reușit să te cunosc și să te apreciez. Corect. Nu ești deloc favoritul tabloidelor. Nici al paparazzilor. Dar, uite că se puse reflectorul și pe tine…Căci, ai o biografie de bărbat bine. Frumos. Îndrăgit de femei. În tinerețile tale, tu aveai ceva, evocai secvențe din virginitatea juvenilă a lui Delon. Nu e o glumă proastă. Abia am revăzut, chiar ieri, jur!, ”Ghepardul…”. Ai, aveai o estetică angelică. Azi, înnăsprită. Virilizată. Cum să nu te iubescă, adore, divinizeze femeile? După ce am citit eu - nu prea contabilizez iubirile altora, doar îi invidiez… - iubite celebre fură destule... Și, iată domnule, de șapte ani, nimic! Lumea nu mai știa ce faci, cu cine ești… Și deodată, ”Pac la Războiu’!” Te dibuiră paparazzii. Fuseși ”paparazzat”, cum ar suna-ntr-un limbaj post-modernist. Contempo-nașpa… Ai o relație cu o femeie! Bombă! Stabilă. Și mai bombă! O doamnă frumoasă. Alură de fost manechin. Pe potriva ta fizică. După 7 ani de orbire mediatică, ați fost, în fine, depistați. Devoalați. Surprinși. Scenă casnică. Tu, cu celularul. Ea cu sacoșa de plastic. Plină. Ai, așadar, o viață echilibrată. Bine calibrată. Asta o deduc eu și după ce te-am văzut jucând dezinvolt în superbul succes dramaturgic al lui Andreas, ”Mă mut la tata…”…
…Și, când ai ceva mai deocheat de dat la ziar, Adrian, sună-mă. Îți trimit eu paparazzii. Nu strică unul pe lângă casa omului.
Ca… să… nu mai fie casă…